28 Iunie 2007

China - un fond de investitii de 200 miliarde dolari?



China a facut un pas important spre crearea unui fond ce va investi 200 de miliarde de dolari din cele 1.200 miliarde de dolari ale rezervelor valutare proprii, care sunt cele mai mari din lume, relateaza Reuters, citat de NewsIn.

Aceasta agentie, care este inca intr-un stadiu embrionar, a cheltuit deja trei miliarde dolari pentru a achizitiona 10% din fondul privat de investitii Blackstone, unul din primele trei din lume, aceasta decizie facand parte din strategia Beijingului de a obtine profituri mai mari prin realizarea unor investitii cu grad de risc mai ridicat.

O comisie parlamentara a inceput sa analizeze o propunere conform careia ministerul chinez de finante va fi autorizat sa emita obligatiuni in valoare de 1,55 mii de miliarde yeni (203 miliarde dolari).

Agentia de presa Xinhua nu a precizat daca aceste obligatiuni vor fi oferite direct Bancii Centrale a Chinei, care controleaza rezervele valutare ale statului chinez, sau vor fi vandute pe piata interna, sumele obtinute astfel fiind folosite pentru a cumpara valuta de la banca centrala.

Momentan China investeste in mare parte uriasele sale rezerve valutare in obligatiuni emise de Statele Unite ale Americii, aceste avand o cota de profit mai redusa, fiind insa o investitie mai sigura.

Oficialii chinezi au dat drept model pentru agentia chineza fondul de investitii al statului Singapore, sugerand ca in viitor va incepe sa achizitioneze participatii din companii listate internationale precum si in proprietati imobiliare.



Citeste si