Nikki Haley urmează să îşi anunţe retragerea din cursa pentru Casa Albă, potrivit cotidianului Wall Street Journal şi postului CNN, o decizie care îi va asigura fostului preşedinte Donald Trump nominalizarea republicană şi o nouă confruntare cu actualul preşedinte, democratul Joe Biden, în noiembrie, transmit Reuters şi AFP, conform Agerpres.

Haley, fost ambasador al SUA la ONU în mandatul lui Trump, este aşteptată să facă o scurtă declaraţie la Charleston (statul Carolina de Sud, unde a fost guvernator) în jurul orei 15:00 GMT şi să îşi anunţe decizia luată după alegerile de "Super Marţi", anunţă WSJ, citând persoane la curent cu planurile candidatei.

Potrivit cotidianului, Nikki Haley nu îşi va anunţa susţinerea faţă de Donald Trump, dar îl va încuraja pe acesta să câştige sprijinul votanţilor republicani şi independenţi care au susţinut-o pe ea.

Donald Trump avea cvasi-asigurată o reeditare a competiţiei cu Joe Biden după victoria triumfală în 14 din cele 15 state - printre care California, Texas, Carolina de Nord şi Alaska - în care s-au desfăşurat marţi alegeri primare.

Sursa foto: Shutterstock / The Old Major

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri