Liderul separatiştilor de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a ameninţat cu un ''război mondial" dacă Republica Moldova va încerca să reintegreze Transnistria, regiune separatistă prorusă din Republica Moldova, transmite Deschide.md, care menţionează că declaraţia lui Krasnoselski vine ca reacţie la primul Forum pentru Reintegrare, care va avea loc joi, 11 aprilie, la Chişinău, relatează Agerpres.

Potrivit declaraţiilor lui Krasnoselski, autorităţile din Republica Moldova îşi doresc astfel să legalizeze "presiunile asupra Transnistriei, precum şi şantajul economic şi politic".

"Cei care vor participa la acest forum jonglează cu torţe într-un depozit plin cu praf de puşcă. Este un lucru periculos. Mai devreme sau mai târziu, ar putea exploda. Ar putea să scape torţa şi să dea foc întregii lumi. Am spus întotdeauna: nu vă atingeţi de Transnistria. Escaladarea situaţiei în Transnistria este calea spre un război, probabil spre un război mondial", a afirmat Krasnoselski.

Joi, 11 aprilie, la Chişinău va avea loc Forumul pentru Reintegrare, organizat de către Institutul pentru Politici şi Reforme Europene, Fundaţia Friedrich Ebert Stiftung Moldova şi Biroul Politici de Reintegrare, în parteneriat cu Expert-Grup şi Asociaţia Promo-LEX.

La eveniment vor participa viceprim-ministrul pentru reintegrare, Oleg Serebrian, reprezentantul special al UE pentru procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană, Dorota Dlouchy-Suliga, ambasadorul SUA în Republica Moldova, Kent D. Logsdon, şi ambasadorul cu misiuni speciale al Ucrainei responsabil de dosarul transnistrean, Păun Rohovei.

Discuţiile se vor axa inclusiv pe subiectul schimbării mediului de securitate în regiunea transnistreană după 24 februarie 2022, când Rusia a lansat invazia pe scară largă asupra Ucrainei, şi pe rolul pe care ar putea să-l aibă UE, SUA, OSCE şi Ucraina în procesul de reintegrare, transmite Zonadesecuritate.md, citată de Deschide.md.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri