Probleme grave în Cuba: Sistemul este fără electricitate în toată țara

Sursǎ foto: Rosen Ivanov Iliev / Shutterstock.com

Probleme grave în Cuba: Sistemul este fără electricitate în toată țara

Închiderea principalei centrale termice din Cuba a provocat o defecţiune a întregului sistem electric al insulei, a declarat Ministerul Energiei şi Minelor, într-un context de "urgenţă energetică", relatează AFP.

"Sistemul este fără electricitate în toată ţara", după oprirea uzinei Antonio Guiteras, a declarat la televiziunea de stat Lrzaro Guerra, director general pentru energie electrică la Ministerul Energiei şi Minelor.

Cu o zi înainte, guvernul anunţase, printre alte măsuri, încetarea activităţii în sectorul public pentru a face faţă crizei energetice care afectează insula.

În ultimele săptămâni, populaţia mai multor provincii a rămas până la douăzeci de ore fără electricitate într-o zi.

Preşedintele Miguel Díaz-Canel a anunţat joi că ţara se află într-o situaţie de "urgenţă energetică" din cauza dificultăţilor pentru achiziţionarea combustibilului necesar pentru alimentarea centralelor sale, din cauza întăririi embargoului pe care Washington-ul îl impune insulei din 1962.

Pentru a face faţă acestei situaţii, premierul Manuel Marrero a anunţat suspendarea tuturor activităţilor neesenţiale ale statului, în timp ce deficitul de energie electrică a ajuns joi la aproape 50%.

Personalizate pentru tine