Proteste în Istanbul: Autoritățile turce interzic X și YouTube după arestarea primarului Ekrem Imamoglu

Sursǎ foto: Shutterstock.com

Proteste în Istanbul: Autoritățile turce interzic X și YouTube după arestarea primarului Ekrem Imamoglu

Cuprins Articol:

Autoritățile din Istanbul iau măsuri excepționale pentru a evita producerea unor proteste de amploare în importantul oraș turcesc. Neliniștea populară vine pe fondul reținerii edilului Istanbulului, Ekrem Imamoglu, candidatul prezumat al coaliției politice care vrea să-l dea jos de la putere pe președintele Recep Tayyip Erdogan, scrie BBC.

De ce a fost arestat Imamoglu

Recent, autoritățile de la Ankara au decis reținerea candidatului Partidului Popular Republican din Turcia la viitoarele alegeri prezidențiale. Ekrem Imamoglu, care este și primarul orașului Istanbul, se numără printre principalii opozanți ai actualului președinte. Imamoglu a fost dus la poliție ca parte a unui grup de 100 de suspecți, inclusiv alți politicieni turci.

Procurorii îl acuză pe Imamoglu de corupție și îl descriu drept „liderul unui grup infracțional organizat”. Asta după ce diploma lui Imamoglu a fost anulată de Universitatea din Istanbul, studiile superioare fiind obligatorii pentru cineva care vrea să candideze la funcția de președinte al Turciei.

Valul de arestări face parte dintr-o serie de decizii de acest tip luate de Ankara în ultima perioadă, iar criticii lui Erdogan au clamat că totul ar avea o „motivare politică”. Anul trecut, în alegerile locale, Imamoglu a câștigat un al doilea mandat de primar al Istanbulului, aceasta fiind prima dată când partidul lui Erdogan - el însuși la putere de 22 de ani - a fost învins în alegeri. Partidul Popular Republican a câștigat în alegerile de anul trecut și în capitala Ankara.

Guvernatorul Istanbulului a interzis protestele vreme de 4 zile

În urma arestării lui Imamoglu și a altor politicieni, autoritățile se tem de proteste de amploare în Istanbul și în împrejurimi. Prin urmare, guvernatorul Istanbulului a anunțat că interzice, vreme de 4 zile, toate protestele, conferințele de presă sau alte feluri de manifestări publice.

De asemenea, mai multe șosele importante din Istanbul au fost închise cu baraje de poliție, iar unele linii de metrou au fost de asemenea oprite temporar. De asemenea, conform organizației britanice Netblocks, care urmărește activitatea platformelor sociale, Turcia ar fi restricționat accesul utilizatorilor pe mai multe rețele sociale internaționale.

Astfel, internauții turci ar avea dificultăți să utilizeze platformele X, YouTube, Instagram și TikTok, probabil tot din dorința Ankarei de a nu se organiza proteste clandestine pe grupurile din online. Chiar și așa, mici adunări de oameni au ieșit în Istanbul pe parcursul zilei de astăzi. Incidentele din Turcia au prăbușit piețele financiare.

Personalizate pentru tine