Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează în contextul seismului produs în Republica Uniunea Myanmar că autorităţile locale nu au notificat, până în prezent, Ambasadele României la Beijing, Bangkok şi New Delhi cu privire la existenţa unor cetăţeni români printre persoanele afectate, iar la nivelul acestor misiuni diplomatice nu au fost primite solicitări de asistenţă consulară, scrie Agerpres.
Numărul persoanelor afectate de seism, necunoscut, dar printre ele nu s-ar afla și români
Seismul produs în Republica Uniunea Myanmar a fost resimţit şi în statele din regiune - Republica Populară Chineză, Regatul Thailandei, Republica India, Republica Populară Bangladesh.
MAE precizează că misiunile diplomatice române din regiune au întreprins demersuri, în regim de urgenţă, pe lângă autorităţile locale din teritoriile aflate în vecinătatea epicentrului, pentru a verifica dacă printre persoanele afectate de acest eveniment sunt cetăţeni români.
Ambasadele României din regiune monitorizează evoluţia situaţiei, sunt în contact permanent cu autorităţile locale străine şi sunt pregătite să intervină în vederea acordării de asistenţă consulară, conform competenţelor.
În funcţie de evoluţia situaţiei, MAE afirmă că va reveni cu actualizări legate de acest subiect.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la următoarele numere de telefon, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă:
- Ambasada României la Beijing: +86 106 532 3616;
- Ambasada României la Bangkok: +66(0)22402523;
- Ambasada României la New Delhi: +91 11 24111015;
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefoanele de urgenţă ale misiunilor diplomatice:
- Ambasada României la Beijing: +86 186 1173 7488;
- Ambasada României la Bangkok: +66(0)863639118;
- Ambasada României la New Delhi: +91 81 30303444.
MAE foloseşte acest prilej pentru a recomanda cetăţenilor români aflaţi în zonele afectate de seism să se informeze din surse oficiale despre evoluţia situaţiei şi să respecte cu stricteţe instrucţiunile autorităţilor locale.
MAE a emis o avertizare de călătorie pentru Thailanda
MAE recomandă evitarea călătoriilor neesenţiale în Bangkok din cauza perturbării transportului pe căile publice şi suspendării temporare a serviciilor de transport în comun, respectiv BTS (Skytrain), MRT (metrou) şi legătura feroviară Bangkok - Aeroportul Suvarnabhumi. Cetăţenii români interesaţi pot contacta reprezentanţii aeroporturilor şi ai companiilor aeriene pentru informaţii actualizate cu privire la eventualele întârzieri.
De asemenea, MAE recomandă cetăţenilor români să urmărească în permanenţă informaţiile oficiale comunicate de către autorităţile locale competente: Departamentul de Meteorologie (https://www.facebook.com/share/1BjsYCm8ub/?mibextid=wwXIfr), Departamentul de Informare din Thailanda (https://www.facebook.com/share/14e5b8v7PH/?mibextid=wwXIfr), Autoritatea aeroporturilor publice din Regatul Thailandei
(https://www.facebook.com/AOTofficial/?_rdr, https://www.airportthai.co.th/en/) şi să contacteze serviciile locale de urgenţă, în caz de necesitate:
- Centrul de servicii pentru turişti: 1155 (apel gratuit)
- Poliţia: 191 (apel gratuit)
- Primul ajutor: 2551133-6
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Bangkok: +66(0)22402523, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al Ambasadei României la Bangkok: +66(0)863639118.