Kremlinul a declarat, întrebat despre alegerile prezidenţiale din România, la care centristul proeuropean Nicuşor Dan l-a învins pe rivalul său de dreapta radicală, naţionalistul George Simion, că desfăşurarea votului a fost "cel puţin ciudată", a relatat agenţia de presă de stat TASS, transmite Reuters.
Alegerile au fost o reluare a unui scrutin anulat din 2024, la care fostul candidat aflat în frunte, prorusul Călin Georgescu, a fost descalificat din cauza a ceea ce autorităţile române au afirmat că a fost o campanie nedeclarată de influenţă rusă în favoarea sa.
Comentând despre afirmaţia de duminică a fondatorului aplicaţiei de mesagerie Telegram Pavel Durov, potrivit căreia serviciile de informaţii franceze au făcut presiuni pentru a suprima vocile care îl susţineau pe candidatul dreptei radicale, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus că nu este o noutate că state europene precum Franţa, Regatul Unit şi Germania intervin în treburile altor ţări, a mai consemnat Reuters.
Cum a votat diaspora: Nicușor Dan a câștigat inclusiv în Rusia. Simion a convins cele mai mari comunități
Nicușor Dan a câștigat în majoritatea diasporei, inclusiv în Rusia, China și SUA, dar cinci țări europene au făcut diferența și i-au adus victoria generală lui George Simion.
Astfel, liderul AUR a obținut victoria în țările europene cu cele mai mari comunități de români: Italia, Spania, Germania, Marea Britanie și Franța. Per total, George Simion a câștigat alegerile în 10 țări din diaspora, în vreme ce Nicușor Dan a învins în celelalte 60 de țări analizate.
Victoriile notabile obținute de Nicușor Dan în străinătate au fost cele din SUA, Rusia, China, Ucraina, Ungaria și Moldova. În ultimele două țări menționate, primarul Bucureștiului a obținut scoruri foarte bune, de peste 92%, respectiv 88%.
În total, George Simion a obținut 912.816 voturi din diaspora (55,79%), în vreme ce Nicușor Dan a obținut 723.590 voturi (44,21%).