20 Mai 2005

China nu va impune o limită exporturilor de textile

China a anunţat că nu va impune o limită exporturilor sale de produse textile. Ministrul comerţului, Bo Xilai, arată în acest fel că nu este dispus să cedeze în faţa măsurilor internaţionale, cum ar fi restricţiile impuse de Statele Unite ale Americii şi cele pe care intenţionează să le pună în practică Uniunea Europeană.
Ministrul Bo Şilai a declarat că "integrarea comerţului cu textile este un drept de care China se bucură de când a intrat în Organizaţia Mondială a Comerţului. Şi China nu îşi va pune singură limite exporturilor de produse textile."

Declaraţiile ministrului au apărut pe fondul tensiunilor economice care se manifestă de cinci luni între China pe de o parte şi Statele Unite şi Uniunea Europeană de cealaltă.

Statele Unite şi textilele din China

Americanii au decis să pună o limită creşterii importurilor de textile din China la patru categorii de produse. Procentul anunţat şi acceptat este de şapte virgulă cinci la sută, şi asta după ce acum câteva zile au fost impuse restricţii la alte trei grupe de produse.

Oficialităţile din China au cerut Statelor Unite să privească partea bună a lucrurilor şi să adopte o poziţie constructivă.

China a cerut Statelor Unite să adopte o poziţie constructivă

Purtătorul de cuvânt al ministerului chinez de externe spune că: "legăturile dintre China şi Statele Unite datează de 26 de ani, iar volumul comerţului e acum de 60 de ori mai mare decât la început. Ambele părţi câştigă din acest lucru."

"Odată cu dezvoltarea rapidă, era clar că vor apărea probleme, dar acestea nu pot fi rezolvate decât pe calea negocierilor. Sperăm ca guvernul american să se abţină de la acţiuni unilaterale", a spus purtătorul de cuvânt al ministerului de externe de la Beijing.

De la începutul anului, de când s-a renunţat la limitarea exporturilor de textile din China, acestea au crescut valoric şi cantitativ de câteva ori.

Avertismentul Uniunii Europene

Uniunea Europeană s-a arătat de mai multe ori îngrijorată de invadarea propriei pieţe de către producătorii de textile şi confecţii din China.

Asociaţiile profesionale şi sindicatele din domeniu au declarat că mulţi angajaţi vor fi concediaţi dacă nu se iau măsuri de limitare a importutilor din China.

Unele state din Uniunea Europeană au mult de suferit din cauza importurilor de textile din China.

Ultima reacţie oficială este a comisarului european pentru comerţ, Peter Mandelson, care a cerut autorităţilor de la Beijing să impună un control exportului de tricouri şi tesăturilor din in.

"Unele state din Uniunea Europeană au mult de suferit din cauza importurilor de textile din China. De la începutul anului şi până în prezent, creşterea volumului importurilor a fost una dramatică pentru industria textilă europeană", a declarat domnul Mandelson.

"Dacă acest lucru va continua şi în lunile următoare, multe afaceri vor intra în faliment. Şi nu mă îngrijorează numai ce se întâmplă în Europa, ci şi impactul asupra ţărilor în curs de dezvoltare - Sri Lanka, Bangladesh, Pakistan. Din cauza valului imens de confecţii din China, produsele altor ţări nu mai ajung pe piaţa europeană", a spus comisarul Mandelson.



Citeste si