Carlsberg, crestere de 30% a profitului obtinut in 2007

Carlsberg, crestere de 30% a profitului obtinut in 2007

Producatorul danez de bere Carlsberg a raportat un profit operational peste asteptarile analistilor pentru anul 2007, beneficiind de crestere substantiala in Europa de est, si estimeaza majorarea profitului obtinut in cursul anului 2008, informeaza Reuters, citat de NewsIn.

Al cincilea producator de bere din lume, care, impreuna cu grupul Heineken, a facut o oferta de preluare a companiei britanice Scottish & Newcastle (S&N), a raportat un profit operational de 5,3 miliarde coroane (1,04 miliarde dolari).

Aceasta performanta este cu 30% peste cea inregistrata in 2006, depasind si asteptarile analistilor chestionati de Reuters, care mizau pe un profit operational de 5 miliarde coroane.

Carlsbers a precizat ca se asteapta sa obtina un profit operational de aproximativ 5,9 miliarde coroane in 2008.

"Majorarea preturilor la materii prime va face din anul 2008 unul plin de provocari, si, prin urmare, va fi mai important ca oricand sa ne concentram pe majorarea vanzarilor si eficientizarea organizatiei", a declarat directorul executiv al grupului, Jorgen Rasmussen, intr-un comunicat.

Vanzarile pe 2007 au crescut cu 9%, la 44,8 miliarde coroane.

Oficialii Carlsberg au declarat ca toate regiunile au contribuit la cresterea veniturilor, chiar daca regiunea Europei de Est a contribuit cu peste 90% din nivelul de crestere inregistrat.

Personalizate pentru tine