10 Martie 2008

Economia americana a pierdut 63.000 de locuri de munca in februarie



Numarul locurilor de munca din economia Statelor Unite a scazut in februarie, a doua luna consecutiv, cu 63.000, nivel maxim al ultimilor cinci ani, in contextul in care criza imobiliara s-a extins la nivelul intregii economii, arata, departamentul muncii, preluat de AFP.

Statisticile americane pentru piata muncii sunt o mare dezamagire pentru analisti care mizau pe faptul ca economia americana va crea in februarie 25.000 de noi locuri de munca.

Nivelul cu care s-a diminuat numarul locurilor de munca din economia SUA este cel mai accentuat inregistrat din martie 2003, de la inceputul razboiului din Irak. Este, totodata, prima oara cand economia americana inregistreaza doua luni de concedieri consecutive.

Mai mult decat atat, statisticile din lunile precedente au fost revizuite in crestere, astfel incat in ianuarie au fost facute de fapt 22.000 de concedieri, comparativ cu 17.000 anuntate initial, iar in decembrie 2007, numarul locurilor de munca din economia SUA s-a diminuat cu doar 41.000, nu 82.000 cum fusese anuntat initial.

Somajul a scazut, la randul sau, pana la 4,8% comparativ cu 4,9% luna precedenta, sub nivelul de 5% estimat de analisti, ca urmare a unei micsorari a populatiei active, a mai aratat departamentul american al muncii, potrivit AFP.

Analistii sunt, insa, mult mai atenti la evolutia statisticilor pentru piata muncii, decat la cele pentru somaj, iar cifrele publicate risca sa accentueze nesigurantele analistilor care se tem ca Statele Unite vor intra in recesiune, daca piata muncii inregistreaza o scadere.



Citeste si