10 Iunie 2005

Cresterea economica mondiala este mai lenta

Cresterea economica mondiala se va incetini usor in acest an, la 4,25%, a declarat, ieri, directorul general al Fondului Monetar International (FMI), Rodrigo Rato, citat de Reuters. Rato a mai spus, cu ocazia unui forum economic, ca deficitul de cont curent al Statelor Unite pune in pericol dolarul.

"Deficitul de cont curent al Statelor Unite se mentine la un nivel fara precedent si nu putem subestima potentialul sau de a determina deprecierea, chiar dezordonata, a dolarului", a avertizat Rato. In legatura cu zona euro, seful FMI a spus ca Banca Centrala Europeana (BCE) nu trebuie sa reduca imediat ratele dobanzilor, desi aceasta masura ar putea fi necesara in conditiile in care inflatia si cresterea economica s-ar diminua sau cursul monedei unice s-ar aprecia.



Citeste si