18 Aprilie 2008

Vanzarile Pfizer au scazut cu 18% in primul trimestru

Pfizer Inc a anuntat joi un declin neasteptat al castigurilor in primul trimestru, pe fondul scaderii vanzarilor medicamentului impotriva colesterolului, Lipitor, si a concurentei de pe piata medicamentelor generice, ceea ce a depreciat actiunile companiei cu aproximativ 4%, relateaza Reuters.

Cel mai mare producator de medicamente din lume a afisat o scadere a profitului net de 18%, la 2,78 miliarde dolari, adica 41 centi/actiune, fata de 3,39 miliarde dolari, adica 48 centi/actiune, cat inregistrase cu un an in urma. Pfizer s-a confruntat cu costuri mari de restructurare.

Excluzand elementele speciale, compania farmaceutica a castigat 61 centi/actiune. Analistii chestionati de Reuters estimasera un castig de 66 centi/actiune.

Veniturile globale trimestriale au coborat cu 5%, la 11,85 miliarde dolari, la mica distanta fata de previziunile Reuters Estimates de 12,06 miliarde dolari. Vanzarile ar fi scazut cu 10%, daca dolarul nu s-ar fi depreciat, ceea ce creste volumul vanzarilor de peste ocean in momentul convertirii la dolar.

Compania Pfizer, cu sediul la New York, a anuntat ca vanzarile scazute se datoreaza pierderii patentului pentru medicamentul de tensiune Norvasc in Statele Unite cu un an urma si noului mediu competitional de pe piata medicamentelor generice pentru produsul Zyrtec, un medicament antialergic pe care Pfizer nu l-a mai vandut de la sfarsitul lunii ianuarie.

Vanzarile la nivel global pentru Lipitor, produsul consacrat al Pfizer si cel mai bine vandut medicament din lume, au scazut cu 7%, la 3,1 miliarde dolari.

Vanzarile medicamentului in SUA au coborat cu 18%, in ciuda publicitatii masive din ianuarie cu privire la esecul Vytorin, un medicament concurent comercializat de Schering-Plough Corp si Merck&co, folosit pentru inflamatiile arterelor in cadrului unui proces atent supravegheat.

Pfizer a anuntat ca inca se asteapta la castiguri in acest an de 2,35-2,45 dolari/actiune, excluzand elementele unice. Aceasta ar reprezenta o crestere de 6,8-13,3%, mai ales ca urmare a unui program agresiv de reducere a costurilor care a dus deja la desfiintarea a peste 10.000 de locuri de munca.



Citeste si