17 Iunie 2005

Dacia, alaturi de Renault si Nissan in Ungaria

In prima zi a acestei luni, Alianta Renault-Nissan a inaugurat centrul de piese de schimb din Ungaria de la Gyor

Grupul francez Renault si partenerul sau nipon, Nissan, au investit in Ungaria 13 milioane de euro pentru a putea face fata cu succes cererii tot mai mari de piese de schimb pentru masinile proprii.

Asa cum era de asteptat, cresterea vanzarilor de autovehicule ale celor doi producatori in statele Europei Centrale si de Est (ECE) a necesitat si o crestere a livrarilor de componente pentru reparatii, iar aducerea acestora de la uzinele de origine a devenit tot mai dificila. Pentru a preintampina o situatie neplacuta, Alianta a decis sa scurteze traseele de aprovizionare prin construirea acestui centru, care contine piese de schimb pentru marcile Renault, Nissan si Dacia.

Spatiul total de depozitare al noului centru este de 19.000 mp - 12.300 pentru Renault si 6.700 pentru Nissan - si a fost conceput astfel incat sa asigure suficiente piese de schimb avand in vedere prognozele de crestere ale Aliantei pentru urmatorii cinci ani. Depozitul va contine nu mai putin de 21.000 de subansambluri pentru modelele Renault, 2.300 pentru vehiculele Dacia si 17.000 pentru Nissan. Cei 80 de angajati maghiari vor putea procesa, gratie unui sistem de calcul modern, peste doua milioane de comenzi, facand din acest centru, unul dintre cele mai eficiente din Europa.

Cu aproximativ 125.000 de vehicule vandute in 2004, Renault si Nissan detin impreuna o cota de piata de 11,7% in Europa Centrala (10% - Renault, 1,7% - Nissan). Prin deschiderea centrului de la Gyor, cele doua companii aliate spera sa imbunatateasca nivelul serviciilor pentru clienti si, in acelasi timp, sa micsoreze costurile.



Citeste si