4 Iunie 2008

OMV se bate cu MOL pentru o participatie in cadrul INA

Compania austriaca de petrol si gaze OMV AG este interesata de cumpararea unei participatii in cadrul INA, tintita de ceva vreme de grupul ungar MOL, arata un articol publicat de cotidianul Wirtschaftsb Blatt, ce citeaza "surse bine informate", potrivit NewsIn.

Cotidianul mai precizeaza ca OMV vrea sa cumpere un pachet de 14% sau 19%, potrivit altor surse, din cadrul INA, pe care Croatia se zvoneste ca il va oferi grupului MOL, posibil intr-un schimb de actiuni.

Potrivit ziarului vienez, OMV va plati pachetul in numerar si vrea sa cumpere si participatia de 7% din INA detinuta de Fondul Veteranilor de Razboi din Croatia.

Un purtator de cuvant al OMV, Thomas Huemer nu a negat speculatiile din ziar, insa a spus ca grupul urmareste procesul in desfasurare cu "mare interes", refuzand sa comenteze daca OMV se afla de fapt in discutii cu guvernul croat.

Vinerea trecuta, un oficial al guvernului croat a spus ca este putin probabil ca discutiile preliminare dintre MOL si cabinet, in legatura cu majorarea participatiei grupului ungar in cadrul INA prin schimb de actiuni, sa se incheie inainte de toamna.

Primul ministru croat Ivo Sanader a declarat la inceputul lunii aprilie ca, daca parlamentul Croatiei aproba, ar putea avea loc un schimb de actiuni intre MOL si INA, in cadrul careia fiecare companie ar castiga actiuni in cadrul celeilalte.

MOL a achizitionat 25% din INA in 2003, pentru 505 milioane dolari, si a dorit multa vreme sa isi majoreze participatia.



Citeste si