19 Septembrie 2008

Criza financiara ii da argumente lui Obama si il prinde pe picior gresit pe McCain

Criza financiara din Statele Unite a redat tonusul campaniei democratului Barack Obama si l-a surprins pe picior gresit pe republicanul John McCain, care a aparat miercuri ceea ce condamnase cu o zi inainte, relateaza AFP.

Întrebat despre salvarea asiguratorului AIG de catre Banca Centrala americana, McCain nu si-a putut ascunde stanjeneala. "În ceea ce priveste salvarea in sine, nu as fi facut asta", a spus el, inainte de a recunoaste ca "sunt practic milioane de persoane ale caror pensii, investitii si asigurari erau in pericol". Marti, el a spus ca se opune ca platitorii de taxe sa fie solicitati pentru salvarea unor societati ca AIG.

Nu este prima data cand McCain este prins pe picior gresit pe probleme financiare si incearca sa se repozitioneze. În urma cu circa zece ani, senatorul a favorizat votarea legii Gramm-Leach-Bliley. Ea reforma si moderniza serviciile financiare, suprimand toate barierele dintre bancile comerciale, societatile de plasare si companiile de asigurari. Tocmai aceasta lege a permis AIG sa se lanseze in servicii financiare riscante, ce i-au provocat criza, scrie NewsIn.

"McCain a aparat timp de decenii institutiile financiare, mai degraba decat pe consumatori", a spus Obama.
Luni, in plin tumult bursier, McCain nu s-a temut sa spuna ca "fundamentele economiei sunt solide". "Despre ce economie vorbeste McCain?", a intrebat Obama, care vrea sa faca din economie punctul central al campaniei sale.
Senatorul McCain a explicat marti ca, atunci cand a vorbit despre "fundamentele economiei" se referea la muncitorii americani. El a sugerat ca cei care ii critica declaratiile critica de fapt chiar muncitorii americani. "Cred in muncitorii americani si, daca cineva nu este de acord cu asta, treaba lui", a declarat McCain. Explicatia nu a fost insa prea convingatoare.

"Sa fim clari: toti candidatii la Casa Alba cred in muncitorii americani", a scris miercuri New York Times. "Clarificand comentariile, McCain a adus un omagiu muncitorilor, continuand insa sa le ignore problemele. Este o insulta", adauga ziarul.

Obama spera sa obtina un profit in sonbdaje din criza economica. El denunta de luni de zile legatura dintre laxism si lipsa de transparenta a sistemului financiar, pe de o parte, si creditele iresponsabile care au declansat criza imobiliara si incetinirea economica. Miercuri, a preferat sa li se adreseze direct americanilor, printr-un clip difuzat in intreaga tara. "Nu este voba despre ghinion. Adevarul este ca, in timp ce voi dati dovada de responsabilitate, Washingtonul nu face acelasi lucru. De aceea avem nevoie de schimbare. De adevarata schimbare", spune Obama.



Citeste si