12 Noiembrie 2008

Enel, profit in crestere cu 86% in primele noua luni, la 4,98 mld. euro

Compania energetica italiana Enel SpA a inregistrat in primele noua luni ale anului o crestere a profitului net cu 86%, la 4,98 miliarde euro, nivel peste estimarile analistilor, datorita contributiei diviziei Endesa SA, relateaza Reuters.

Enel a estimat, in cadrul unui comunicat, un castig inainte de taxe, impozite, epreciere si amortizari (EBITDA) de peste 14 miliarde euro pentru intregul an 2008, anunta NewsIn.

In cadrul unui sondaj Reuters, media estimarilor analistilor pentru castigul EBITDA a fost de 11,9 miliarde euro pentru primele noua luni ale anului.

Nivelul datoriilor a fost, la sfarsitul lunii septembrie, de 51,38 miliarde euro, in scadere de la 55,79 miliarde la sfarsitul anului trecut. Enel a anuntat ca urmareste sa aduca datoriile la mai putin de 50 miliarde euro pana la sfarsitul anului.

Enel a acumulat datorii anul trecut, pentru cumpararea Endesa, o companie energetica din Spania, alaturi de partenerul spaniol Acciona SA.

Compania a mai precizat ca planurile de vanzare a retelei de distributie a gazelor naturale Enel Rete Gas au fost aprobate de consiliul de administratie.

Grupul Enel este prezent pe piata romaneasca cu afaceri de distributie de energie electrica.



Citeste si