27 Noiembrie 2008

Nokia se retrage din Japonia din cauza concurentei locale

Producatorul finlandez de telefoane mobile Nokia a anuntat ca va opri vanzarile in Japonia, cu exceptia marcii de lux Vertu, dupa ce eforturile de a-si majora cota de piata nu au dus la rezultatele dorite.

Nokia controleaza 40% din piata mondiala a telefoanelor mobile, dar in Japonia a reusit sa atinga o cota de doar 1%, in conditiile in care consumatorii prefera echipamentele fabricate local.

"In contextul economic mondial actual, am ajuns la concluzia ca investitiile noastre in produse care sa respecte normele japoneze nu mai sunt rentabile", a declarat vicepresedintele Nokia, Timo Ihamoutila, anunta NewsIn.

Nokia va continua, totusi, sa vanda in Japonia aparatele sale de lux din gama Vertu, in timp ce va continua operatiunile sale de achizitii.

Producatorul de telefoane mobile este prezent si pe piata romaneasca. Nokia a aratat anterior ca se asteapta ca piata mondiala de telefonie mobila sa scada in ultimul trimestru din 2008 si anul viitor, in contextul in care incetinirea cresterii economice micsoreaza cererea consumatorilor de pe pietele internationale.

Reprezentantii Nokia anticipasera ca in 2008 vor fi vandute 1,24 miliarde telefoane mobile pe pietele internationale, in scadere fata de estimarile anterioare, de 1,26 miliarde de aparate si au estimat ca volumele de vanzare de telefoane si, in general, piata de telecomunicatii va scadea anul viitor.



Citeste si