7 Octombrie 2005

Cayman S, un Porsche 'popular'

Porsche face si jucarii. Foarte rapide. Dovada sta ultima creatie a constructorului, Cayman S, care, practic, este un Boxster cu acoperis de tabla. Schimbarile survin, in afara detaliului amintit, si la partea posterioara a masinii. Fluida, sport, avand usoare conotatii retro, spatele lui Cayman S devine zona definitorie pentru masina. De ce? Daca din fata masina poate fi confundata - chiar daca aici s-a incercat o diferentiere prin montarea proiectoarelor de ceata direct in spoiler, in partea superioara - privit din spate Cayman este... altceva. Tot in aceasta zona a fost montat un eleron amovibil, trade-mark Porsche. Propulsorul este nou, are arhitectura boxer cu sase cilindri si dezvolta 295 CP. Capacitatea cilindrica ajunge la 3,4 litri, iar valoarea cuplului maxim 340 Nm, disponibil pe o plaja de turatie de 2.000 rpm (intre 4.000-6.000 rpm). Cutia standard este manuala cu 6 trepte, optional fiind disponibila una secventiala cu 5 rapoarte. Cayman S accelereaza de la 0-100 km/h in 5,4 secunde si atinge o viteza maxima de 275 km/h.



Citeste si