5 Noiembrie 2009

Serbia si Italia vor semna un acord pentru a construi centrale electrice de 1.000 MW



Serbia si Italia vor semna, saptamana viitoare, un acord energetic, ce prevede constructia de centrale electrice cu o capacitate de productie de circa 1.000 MW, a anuntat secretarul de stat din ministerul sarb al energiei, Dusan Mrakic.
Acest acord strategic in domeniul energiei va lega Serbia de Italia, Romania si Muntenegru, au declarat oficialii sarbi, afirmand ca acordul ar urma sa fie pus in aplicare din 2010.

Serbia intentioneaza sa incheie acorduri similare de cooperare in domeniul energiei cu Germania, Slovacia, Irlanda, Norvegia, China si Congo, a mai spus oficialul, potrivit NewsIn.

Semnarea acordului cu Italia ar putea avea loc cu ocazia vizitei in Italia, de saptamana viitoare, a presedintelui sarb, Boris Tadic.

Mrakic a mai anuntat ca la sfarsitul lunii noiembrie va fi semnat un alt protocol cu China, ce vizeaza redeschiderea termocentralei de la Kostolac.



Citeste si