7 Decembrie 2009

Fitch nu mai acorda rating statului Mali



Agentia de rating Fitch a anuntat ca va inceta sa mai acorde calificativ de tara pentru Mali, unde nu s-a inregistrat nicio ameliorare a situatiei solvabilitatii, potrivit unui comunicat al agentiei, citat de AFP.
"Fitch nu se asteapta la nicio ameliorare a solvabilitatii pe termen mediu si lung in ce priveste Mali", se precizeaza in comunicat, potrivit NewsIn.

Statul din Africa de Vest este caracterizat printr-un "nivel ridicat al saraciei, vulnerabilitate la socuri externe si o crestere economica lenta", potrivit Fitch, care este nemultumita si de deficitul structural al contului curent "ca urmare a dependentei energetice ridicate", care nu este compensata de exporturi importante.

Agentiile de rating iau in calcul soliditatea financiara a marilor firme, dar si a statelor. Cu cat calificativul primit este mai prost, cu atat acestea risca sa se imprumute mai dificil de pe pietele internationale.



Citeste si