9 Decembrie 2009

Japonia a aprobat un nou plan de relansare economica, de 180 mld. euro



Guvernul japonez a aprobat un plan de relansare in valoare de 7.200 miliarde yeni (54 miliarde euro), pentru a evita o recadere in recesiune inainte de alegerile de la mijlocul lui 2010, relateaza Les Echos.
Tinand cont si de masurile de garantare a creditelor pentru intreprinderile mici si mijlocii (IMM), noul plan se ridica la 24.400 miliarde yeni (184 miliarde euro).

Ministrul pentru banci, Shizuka Kamei, a acceptat cea mai recenta propunere a guvernului.

Planul prevede, in principal, subventii pentru autoturismele si pentru aparaturile electronice mai putin poluante. Locuintele "verzi" vor fi, de asemenea, incurajate.

Cheltuielile, ce reprezinta circa 1,5% din Produsul Intern Brut (PIB), nu vor fi finantate de emisiuni de obligatiuni la scara larga.
Partidul democrat condus de premierul Yukio Hatoyama nu vrea ca guvernul sa fie considerat indisciplinat din punct de vedere financiar. Acesta vrea sa-si tina promisiunea de a nu recurge noi emisiuni de obligatiuni pentru finantarea politicilor.

Insa ministrul de finante, Hirohisa Fujii, a declarat ca va fi nevoie de un imprumut de peste 100 miliarde yeni pentru a finanta planul. Prin urmare, emisiunile de obligatiuni din anul financiar in curs, ce se va incheia in martie, se vor ridica la 53.400 miliarde yeni, cu 21% mai mult decat prevedeau estimarile initiale.

Guvernul spera sa poata finanta planul si datorita cheltuielilor neefectuate in cadrul primului plan de relansare, implementat de guvernul precedent.

Datoria publica a Japoniei urmeaza sa atinga 200% din Produsul Intern Brut (PIB) in 2010-2011, cel mai ridicat nivel din tarile dezvoltate.

"Cresterea economica urmeaza sa ramana modesta, chiar si dupa implementarea noului plan de relansare. Nivelul acestuia pare rezonabil: guvernul nu-si poate permite cheltuieli majore", a declarat Akiyoshi Takumori, analist in cadrul Sumitomo Mitsui Asset Management.

Banca Japoniei va injecta 10.000 miliarde yeni in economie



Citeste si