18 Ianuarie 2010

Care criza? Salariile bancherilor de la Goldman Sachs au crescut cu 81% in 2009



Bancherii grupului american Goldman Sachs au beneficiat anul trecut de o crestere de 81% a salariilor si bonusurilor, chiar daca institutia bancara trebuie sa raspunda presiunilor politice de reducere a cheltuielilor cu personalul, informeaza editia online a The Guardian.
Goldman Sachs isi va publica joi, 21 ianuarie, rezultatele financiare, in urma altor institutii importante precum Citigroup, Bank of America si Morgan Stanley.

La randul sau, JPMorgan a anuntat ca a alocat in 2009 suma de 9,3 mld. dolari pentru bonusurile angajatilor diviziei de investiment banking.

Membrii executivului Goldman Sachs au incercat deja sa raspunda dezaprobarii publicului promitand ca vor incasa aceste bonusuri sub forma de actiuni si nu lichiditati. In plus, acestia au subliniat faptul ca ii vor determina pe angajatii cu cele mai mari salarii sa ofere o parte din bani in scopuri caritabile.

In mod normal, banca de investitii aloca 45% din venituri pentru cheltuielile salariale.



Citeste si