Guvernul grec prevede economii suplimentare de 30 mld. euro

Guvernul grec prevede economii suplimentare de 30 mld. euro

Planul de austeritate adoptat de Grecia prevede economii suplimentare de 30 miliarde euro in urmatorii trei ani, pentru a aduce deficitul bugetar sub nivelul de 3% din produsul intern brut (PIB) pana la finalul lui 2014, a anuntat duminica ministrul grec de finante, citat de Les Echos.

"Economiile vor ajunge la 30 miliarde euro in urmatorii trei ani", pe langa cele 4,8 miliarde deja anuntate pentru 2010, a declarat George Papaconstantinou in cadrul unei conferinte de presa, dupa ce Grecia a ajuns la un acord cu FMI si UE, pentru deblocarea ajutoarelor financiare.

Potrivit declaratiilor ministrului, economiile vor permite reducerea deficitului public de la aproape 14% din PIB in 2009 la circa 3% din PIB "pana la finalul lui 2014", scrie NewsIn.

Printre principalele masuri se afla suprimarea celui de-al 13-a si celui de-al 14 salariu pentru functionarii publici.

De asemenea, se prevede o noua majorare a taxei pe valoare adaugata (TVA), care este in prezent de 21%, a mai spus ministrul.

Personalizate pentru tine