14 Mai 2010

Masuri de austeritate si in Spania: Salariile bugetarilor, taiate cu 5%. Pensiile, inghetate



Premierul spaniol Jose Luis Rodriguez Zapatero a anuntat ca salariile bugetarilor spanioli vor fi reduse cu 5% anul acesta, in timp ce pensiilor vor fi inghetate pana in 2011 pentru a reduce deficitul bugetar al tarii, conform Bloomberg.
Salariile bugetarilor din Spania vor scadea cu pana la 5% anul acesta si vor ramane inghetate in 2011, in timp ce orice crestere a pensiilor va fi sistata, a declarat premierul spaniol in fata Parlamentului de la Madrid, informeaza NewsIn.

Pachetul de masuri include si reducerea ajutorului de stat de 2.500 euro pentru proaspetii parinti, in timp ce investitiile statului se vor reduce cu 6 miliarde euro in 2011.

Guvernul spaniol, al carui membri vor resimti o reducere a salariilor cu 15%, vrea sa reduca deficitul tarii la 6% din PIB in 2011, in conditiile in care anul trecut a atins 11,2%.

Noile masuri "par sa se indrepte in directia corecta", potrivit declaratiilor comisarului european pentru afaceri economice si monetare, Olli Rehn.

Spania avea nivelul datoriilor publice la 53% din PIB anul trecut, sub media Uniunii Europene.

Cu toate acestea, reducerile ar putea afecta negativ cresterea economica a tarii, care a revenit pe plus in primul trimestru al lui 2010, dupa o recesiune de aproape doi ani, conform declaratiilor lui Zapatero.

Produsul intern brut al Spaniei a crescut cu 0,1% in primele trei luni ale acestui an fata de trimestrul anterior, dar a continuat sa scada, cu 1,3%, fata de trimesrul similar din 2009, potrivit datelor prezentate de Institutul National de Statistica al Spaniei.



Citeste si