29 Septembrie 2010

Unilever a facut cea mai mare achizitie din ultimii 10 ani



Grupul de bunuri de consum Unilever a convenit preluarea companiei americane Alberto Culver, pentru 3,7 miliarde de dolari, cea mai mare achizitie a sa in ultimii zece ani, pentru a-si dezvolta activitatile in domeniul produselor de ingrijire a parului, transmite Bloomberg.

Unilever va plati 37,5 dolari pentru fiecare actiune Alberto Culver, cu circa 19% peste pretul inregistrat la inchiderea tranzactiilor din 24 septembrie, informeaza Mediafax.

Directorul general al Unilever, Paul Polman, promoveaza extinderea in domeniul produselor pentru ingrijirea locuintelor si personala, in confirmitate cu un plan de dublare a vanzarilor totale.

In 2009, Unilever a cumparat operatiunile companiei Sara Lee pe segmentul produselor de ingrijire a corpului.

Intr-o perioada de 12 luni incheiata pe 30 iunie, Alberto Culver a avut vanzari de 1,6 miliarde de dolari si profituri inainte de deducerea dobanzilor, impozitelor, deprecierii si amortizarii de 250 milioane dolari, potrivit Unilever.

In urma achizitiei, Unilever devine cel mai mare producator mondial de balsamuri de par si al doilea in privinta sampoanelor.

Unilever este prezent pe piata romaneasca prin intermediul subsidiarei Unilever South Central Europe, care coordoneaza regiunea formata din Romania, Bulgaria, Serbia, Muntenegru, Albania, Macedonia si Republica Moldova.

Compania detine o fabrica la Ploiesti si are in portofoliu marci precum Dero, Omo, Cif, Domestos, Coccolino, Dove, Rexona, Axe, Clear, Sunsilk, Delma, Rama, Becel, Delikat, Knorr, Hellmann’s, Algida, Napoca si Lipton.

La nivel mondial, Univeler este al treilea mare producator de bunuri de consum. In primul semestru, compania a avut un profit net de peste doua miliarde de euro, in crestere cu 37%, si o cifra de afaceri de 21,89 miliarde de euro, cu 9,7% mai mare decat incasarile din aceeasi perioada a anului trecut.



Citeste si