20 Octombrie 2010

Puma va deveni brandul principal al unei divizii a grupului francez PPR



Puma, al doilea mare producator de articole sportive din Europa, va deveni brandul principal al unei noi divizii a grupului francez PPR, care detine si brandul de lux Gucci, potrivit directorului general al companiei-mama, Francois-Henri Pinault, transmite Bloomberg.

PPR va cumpara mai multe branduri de produse sportive si de petrecere a timpului liber, pentru a crea o divizie care va deveni un al doilea "element central" al companiei, pe langa operatiunile din domeniul bunurilor de lux, potrivit Mediafax.

Compania va incepe sa faca achizitii dupa ce va vinde una sau doua afaceri de retail, a precizat Pinault.

PPR a cumparat o participatie majoritara la Puma in 2007 si vrea sa vanda diviziile Fnac, Redcats si Conforama, urmand ca fondurile obtinute sa fie folosite la achizitii.

Compania vrea sa se concentreze pe divizia produselor de lux, care include brandul Gucci, si pe cea de articole sportive.

Puma va fi transformata intr-o companie europeana (Societas Europaea), iar directorul general Jochen Zeitz va deveni presedinte executiv. Schimbarea formei corporatiste a Puma va fi votata la adunarea generala a actionarilor, cand va fi numit si un nou director general, in aprilie 2011, a anuntat compania din Germania.

PPR detine 71,6% din actiunile Puma, care va ramane listata la bursa.

Dupa preluarea in 2007 de catre PPR, vanzarile Puma au crescut de 12 ori, de la 201 milioane euro.

Zeitz vrea cresterea veniturilor Puma de la 2,46 miliarde euro in 2009 la peste patru milioane euro, pana in 2015.



Citeste si