26 Ianuarie 2011

Prognoza de crestere economica la nivel mondial a fost imbunatatita



FMI a imbunatatit prognoza pentru acest an privind cresterea economica din Europa de Est cu 0,5 puncte procentuale, la 3,6%, iar la nivel mondial anticipeaza un avans mai rapid cu 0,2 puncte, de 4,4%, potrivit unei revizuiri a raportului World Economic Outlook publicat in octombrie.

Pentru 2012, estimarea referitoare la Europa de Est a fost majorata cu 0,2 puncte, la 4%, iar cea privind economia globala a fost mentinuta la 4,5%, conform Mediafax.

In zona euro, Fondul a mentinut la 1,5% prognoza aferenta acestui an, iar pentru 2012 a revizuit-o in scadere cu 0,1 puncte, la 1,7%.

FMI a modificat in sens pozitiv, cu 0,2 puncte, avansul anticipat in acest an in Germania, la 2,2%, iar pentru 2012 a mentinut estimarea la 2%.

In cazul Frantei, institutia financiara a mentinut prognoza la 1,6%, respectiv 1,8%.

Estimarile referitoare la economia Marii Britanii au ramas neschimbate, la 2% pentru acest an si 2,3% pentru cel viitor.

In Rusia, Fondul se asteapta la un ritm de dezvoltare de 4,5% in acest an, cu 0,2 puncte mai rapid, dar pentru 2012 a mentinut estimarea la 4,4%.

Economia Chinei va avansa cu 9,6% in acest an si 9,5% in 2010, in conformitate cu prognoza publicata de FMI in octombrie.

Potrivit FMI, redresarea economica in doua viteze continua. In economiile avansate, incetinirea activitatilor economice a fost sub asteptari, dar cresterea este sub potential, somajul ridicat, iar noile tensiuni din statele periferice din zona euro contribuie la amplificarea riscurilor.

In multe dintre economiile emergente, activitatile sunt intense, apar presiuni inflationiste si unele semne de supraincalzire, partial din cauza intrarilor mari de capital, potrivit FMI.

Cresterea economica mai puternica anticipata la nivel mondial reflecta activitatile economice peste asteptari din a doua jumatate a anului trecut si noile masuri de stimulare adoptate in Statele Unite.

FMI avertizeaza ca riscurile legate de redresare sunt in continuare ridicate, fiind necesare masuri urgente, rapide si cuprinzatoare pentru depasirea crizei datoriilor din zona euro, dar si pentru eliminarea dezechilibrelor bugetare si refacerea sistemelor financiare din economiile avansate, la nivel general.

Aceste masuri trebuie completate cu politici prin care sa fie tinute sub control presiunile de supraincalzire a economiilor emergente.



Citeste si