7 Februarie 2011

SUA: Scadere neasteptata a ratei somajului in ianuarie



Rata somajului din SUA, cea mai mare economie a lumii, a scazut in mod neasteptat, de la 9,4% in luna decembrie a anului trecut la 9% in ianuarie 2011, cel mai redus nivel dupa aprilie 2009, transmite Bloomberg.

Numarul angajatilor a inregistrat, insa, cea mai redusa crestere din ultimele patru luni, de 36.000, comparativ cu un avans de 121.000 in decembrie, potrivit datelor Departamentului Muncii, anunta Mediafax.

Analistii pun incetinirea ritmului de crestere a personalului pe seama conditiilor meteo nefavorabile.

Numarul locurilor de munca din constructii si transporturi, sectoarele industriale cele mai expuse conditiilor meteo, a scazut in ianuarie. Pe de alta parte, numarul angajatilor din uzine a inregistrat cea mai mare crestere de dupa august 1998.

Presedintele Rezervei Federale (Fed), Ben Bernanke, se numara printre oficialii care sunt inca ingrijorati ca revenirea economica nu are suficienta forta pentru relansarea rapida a pietei muncii, unul dintre motivele pentru care Fed va continua sa injecteze fonduri in economie.

Companii precum Ford sau Emerson Electric angajeaza personal in conditiile in care cheltuielile, investitiile de afaceri si exporturile avanseaza.



Citeste si