Șeful Oficiului pentru Combaterea Spălării Banilor, Laurențiu Baranga, este bănuit că și-a falsificat Diploma de Bacalaureat. Prin urmare, a fost detașată o echipă la locuința sa pentru o serie de percheziții.

UPDATE 11:20! Laurenţiu Baranga şi-a prezentat, pe 8 octombrie, demisia din funcţia de preşedinte al Oficiului National de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, informează Ministerul Finanţelor Publice.

Conform sursei citate, demisia a fost înaintată la Ministerul Finanţelor Publice.

Laurenţiu Baranga fusese numit în funcţia de preşedinte al ONPCSB printr-o Hotărâre publicată în Monitorul Oficial din 4 septembrie 2020, pentru o perioadă de patru ani, acesta înlocuindu-l pe Daniel-Marius Staicu

Laurențiu Baranga este acuzat că a indus în eroare mai multe instituții, la care ar fi fost angajat de-a lungul timpului.

El a intrat în posesia Diplomei de Bacalaureat în 1999, la vârsta de 32 de ani. Până în prezent, acesta a deținut mai multe funcții importante, printre care și director adjunct la Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (ORNISS).

Retail jobs

Prejudiciul este estimat la 640.000 de lei, însemnând suma indemnizațiilor de la angajatori.

Născut în septembrie 1967, Baranga nu a trecut în CV-ul său niciun loc unde să fi lucrat până în anul 2008, când avea deja 41 de ani.

De altfel, Laurențiu Baranga a absolvit bacalaureatul la vârsta de 32 de ani, în anul 1999, la Colegiul Tehnic Dimitrie Leonida din București. Până în acest an, acesta nu a trecut nimic în CV despre activitatea sa profesională. După încă 9 ani, Baranga a absolvit Facultatea de Management la Universitatea Ecologică, iar în anul 2011 obține titlul de Doctor în management la Universitatea Valahia, unde este, din 2012, conferențiar universitar la Facultatea de Științe și Inginerie din Alexandria.

știre în actualizare

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristina Marin
Cristina Marin s-a alăturat redacției la începutul anului 2020, cu puțin timp înainte de declanșarea pandemiei. Coincidență sau nu, cei peste trei ani petrecuți în cadrul rețelelor private de sănătate din România au ajutat-o să înțeleagă mai bine relația dintre pacient și sistemul de sănătate autohton despre care scrie în prezent la publicația Wall-street.ro. Cristina se află în permanentă legătură cu medicii din spitalele românești și...

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Justiție »


Setari Cookie-uri