Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a solicitat joi instanţei arestarea unui bărbat acuzat că a furat dintr-un magazin patru conserve de ton în valoare de 39 lei, însă judecătorii au dispus ca acesta să fie pus în libertate.

"La data de 03.11.2022, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa a propus judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Constanţa luarea măsurii arestului preventiv, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 03.11.2022 şi până la data de 02.12.2022 inclusiv, a inculpatului D.I.B., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, faptă prev. de art. 228 alin.1 - art.229 alin.1 lit. b C. pen. În concret, în urma probatoriului administrat, în sarcina inculpatului D.I.B. s-au reţinut următoarele. În data de 01.11.2022, în jurul orei 23,20, în timpul nopţii, a sustras din magazinul P. situat în municipiul Constanţa un pachet ce conţinea 4 conserve de ton Rio Mare, părăsind magazinul fără a îl achita, cauzând astfel un prejudiciu de 39,66 lei (nerecuperat până în prezent)", se arată într-un comunicat al Parchetului.

Judecătorii au respins cererea procurorilor.

"În baza art. 227 alin. 1 C. proc. pen, respinge propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa privind luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul D.I. - B. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului D. I. - B, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu astăzi, 03.11.2022", se arată în decizia Judecătoriei Constanţa, citată de Agerpres.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Justiție »


Setari Cookie-uri