Tribunalul Constanţa a respins ca fiind nefondată, cererea lui Vlad Pascu de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu, acesta rămânând în continuare încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă, relatează Agerpres.

"Respinge ca neîntemeiată contestaţia formulată împotriva încheierii de şedinţă din data de 09.04.2024 a Judecătoriei Mangalia, de inculpatul Pascu Matei Vlad..., fără antecedente penale, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi părăsirea locului accidentului prevăzute de (...). Obligă contestatorul-inculpat la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 16.04.2024", se arată în soluţia pe scurt dată de judecători.

Unul dintre avocaţii lui Pascu a declarat, la ieşirea din sala de judecată, că după opt luni de arest preventiv pentru clientul său a fost atins un termen rezonabil, instanţa putând să înlocuiască respectiva măsură.

"S-a judecat contestaţia împotriva verificării măsurii arestului preventiv. Evident, noi, ca apărători, am cerut înlocuirea măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu. (...) Apreciem că o măsură preventivă după opt luni de zile a atins un termen rezonabil şi cred că s-ar putea dispune înlocuirea acestei măsuri preventive raportat la elementele factuale pe care le-am enumerat în faţa instanţei de judecată", a afirmat avocatul Alin Trandafirescu.

În timpul desfăşurării şedinţei de judecată, aproximativ douăzeci de tineri au manifestat în faţa sediului Tribunalului Constanţa, cerând să se facă dreptate pentru Sebastian şi Roberta, cei doi studenţi care au murit în accidentul rutier provocat de Pascu. Manifestanţii, majoritatea studenţi ai Facultăţii de Drept din Constanţa, şi-au arătat nemulţumirea faţă de modul în care este judecat dosarul în acest caz.

Procesul în care este judecat Vlad Pascu, şoferul drogat care anul trecut a produs un accident rutier soldat cu moartea a doi tineri şi rănirea altor trei, în localitatea 2 Mai, are ultimul termen de judecată pe 18 aprilie.

La termenele anterioare, Judecătoria Mangalia a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei, din ucidere din culpă în omor calificat şi a admis procedura simplificată prin care Pascu poate obţine reducerea pedepsei, în urma recunoaşterii de către acesta a faptelor de care este acuzat de procurori. Părinţii celor doi tineri decedaţi au mai solicitat recuzarea judecătoarei care se ocupă de acest caz, cerere ce a fost respinsă.

Pe de altă parte, magistraţii Curţii de Apel Constanţa au respins cererea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia de strămutare a procesului în care este judecat Vlad Pascu.

Pe 11 octombrie 2023, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia au anunţat că inculpatul Vlad Pascu, din Bucureşti, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi părăsirea locului accidentului.

"În sarcina inculpatului s-a reţinut că, în dimineaţa zilei de 19.08.2023, a condus pe drumurile publice un autovehicul, sub influenţa substanţelor psihoactive, iar, la intrare în localitatea 2 Mai, a acroşat un grup de persoane care se deplasau pe marginea drumului. În urma impactului, a rezultat decesul numiţilor O.A.S. (21 ani) şi D.R.M. (20 ani), precum şi vătămarea corporală a numiţilor B.D.D. (18 ani), C.V.A. (20 ani) şi I.C.I. (20 ani). De asemenea, se reţine că, după producerea accidentului, inculpatul a părăsit locul accidentului", au transmis la acea dată procurorii.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri