21 Martie 2012
Bostina renunta la firma de consultanta fiscala. Ce avocati au mai muscat din felia Big Four
Bostina si Asociatii renunta la firma Bostina&Associates Financial Consulting, specializata pe consultanta fiscala si audit. Vezi in slide-urile de mai jos ce case de avocatura au mai atacat consultanta fiscala si contabila, o piata dominata de jucatorii din careul de asi Big Four.
Bostina&Associates
Bostina&Associates Financial Consulting (devenita ulterior Bostina Accounting and Fiscal Consulting) a fost infiintata in 2004 pentru a acoperi o noua nisa a serviciilor de consultanta din Romania, respectiv servicii de consultanta contabila si fiscala.
Casa de avocatura spune ca in 2011 a devenit evident ca era momentul oportun pentru un "spin-off" pe fondul "schimbarii paradigmei economice si a modificarilor survenite in legislatia privitoare la serviciile de audit". "Schimbarea este de natura sa scoata si mai mult in evidenta faptul ca, pe de o parte, majoritatea clientilor nostri opereaza intr-o economie globala si se asteapta ca si consultantii lor fiscali sa aiba o viziune similara si, pe de alta parte, ca din ce in ce mai multi dintre clienti vin la noi prin intermediul retelei AGN International. Vom continua colaborarea cu casa de avocatura in sistemul de «best friends»", afirma Bogdan Popa, Tax Manager la Accounting&Global Tax SRL.
Tuca Zbarcea & Asociatii
Echipa este formata din 5 consultanti fiscali autorizati, cu o experienta intre 8 si 10 ani acumulata in cadrul marilor companii de audit Big 4. Acestora li se adauga alti 5 avocati cu experienta in gestionarea diverselor problematici de procedura si contencios fiscal. „Constituirea unei divizii separate de consultanta fiscala reprezinta, pentru noi, formula optima de organizare pentru prestarea de servicii profesionale in aceasta zona, dupa ce timp de mai multi ani am gestionat intern problematici de procedura fiscala si contencios fiscal”, a declarat Razvan Gheorghiu-Testa (foto), avocat asociat in cadrul Tuca Zbarcea & Asociatii.
Zamfirescu Racoti Predoiu
ZRP Tax Advisors, divizia de consultanta fiscala a casei de avocatura Zamfirescu Racoti Predoiu (ZRP), a incheiat anul trecut cu o crestere de 40% a cifrei de afaceri, comparativ cu 2010, ca urmare a extinderii portofoliului de clienti.
“Am avut un an foarte bun si suntem multumiti de aceste rezultate care confirma aprecierea clientilor fata de produsele si serviciile oferite de ZRP. Am pus accentul pe pachetele de servicii integrate – consultanta fiscala si consultanta juridica, precum si pe o abordare multidisciplinara a proiectelor”, a declarat Ioana Sandru (foto), Partener ZRP Tax.
NNDKP
Si Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP) a lansat in 2008 o divizie de consultanta fiscala, care isi propusese sa realizeze in primul an de activitate o cifra de afaceri de aproximativ un milion de euro.
Principalii competitori pe acest segment sunt Ernst&Young, KPMG, Deloitte si PricewaterhouseCoopers, dar si companiile BDO Consulting, Mazars si Tax House.
Divizia de consultanta fiscala a Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP) l-a cooptat in 2010 pe Dragos Doros (foto), fost director al departamentului Legislatie si Impozite Directe din Ministerul Finantelor Publice.