Actualul europarlamentar a fost director financiar timp de aproape un an in cadrul Petrom (2007 - 2008), pentru ca imediat dupa sa devina administratorul public al judetului Suceava pentru o perioada similara. El a povestit pentru wall-street.ro care au fost principalele provocari ale pozitiei de manager public si diferentele fata de mediul privat.

Luhan recunoaste ca, odata ajuns in barca statului, mitul conform caruia in institutiile statului nu se lucreaza a fost spulberat."Am constatat ca activitatea este foarte vasta si responsabilitatea pe care o au managerii publici este de multe ori mult mai mare decat in mediul privat".

In plus, provocarile sunt mult mai mari cand conduci o institutie publica sau o anumita structura institutionala publica, deoarece este mult mai greu sa iti motivezi angajatii si nu poti implementa toate ideile inovatoare pe care le ai, din cauza procedurilor greoaie si lipsa banilor.

Diferentele intre managementul privat si cel public sunt foarte mari. "In timp ce in mediul privat totul este orientat catre obtinerea de profit, managementul de stat este orientat catre obiective ceva mai complexe".

Pe langa diferentele determinate de obiectul de activitate, trebuie sa ne gandim si la remuneratiile managerilor din privat, care sunt infinit mai mari decat ale celor din mediul public. Acest lucru atrage automat personal mult mai bine calificat.

In plus, in privat se beneficiaza de bugete mult mai consistente pentru atingerea tintelor propuse.

El a explicat ca marile corporatii au o cultura cladita pe principiul obtinerii de profit si nu se face niciodata rabat de la aceasta. Activitatea managerilor este foarte strict masurata si daca nu te incadrezi in intervalele de performanta prevazute de catre conducerea companiilor, in mod sigur nu poti ocupa prea mult timp acea pozitie.

Aceste aspecte duc bineinteles la o responsabilizare mai mare, profesionalism si nu in ultimul rand, la rezultate superioare din partea managerului din mediul privat.

Pe de alta parte "adevaratul "business" in administratia publica este sa raspunzi nevoilor cetatenilor, eficient si rapid si sa le asiguri toate facilitatile necesare, fie ca vorbim despre infrastructurile de orice tip, de construirea unui cadru favorabil pentru investitii straine sau de crearea de locuri de munca.

"Gandirea "altfel" consta numai in intelegerea noului "business". Principiile de management pe care le-am folosit in sectorul public au fost aceleasi pe care le-am utilizat in prealabil in sectorul privat si pe care le-am introdus in cartea publicata in limba germana Komparatives Management", a declarat Luhan..

"Referitor la constrangerile din sistemul public romanesc pot afirma ca acestea exista. Ma refer aici in special la cele legate de legislatia foarte putin flexibila, la lipsa unor obiective si a unei viziuni clare si deseori la lipsa personalului motivat", a subliniat europarlamentarul.

Provocarile in relatia cu statul

Petru Luhan recunoaste ca principala provocare in relatia cu statul este birocratia, care ingreuneaza foarte mult activitatea institutiilor statului si implicit duce la costuri operationale mai mari.

"In acest sens voi continua demersurile in Parlamentul European, prin care am solicitat Comisiei sa impuna un nivel maxim admis de birocratizare pentru statele membre in ceea ce priveste utilizarea fondurilor europene, fapt ce va duce la un grad mai mare de absorbtie si la o rata mai mica a erorilor in implementarea programelor", spune Luhan.

Reducerea birocratiei in utilizarea fondurilor europene poate fi ulterior folosita ca model de buna practica si pentru alte domenii ale administratiei publice.