Am ascultat recent parerea unui coordonator al unei agentii de publicitate. Spunea ca website-urile nu mai sunt atat de importante si ca, desi acum cativa ani au fost un element „must have”, existenta lor nu mai este esentiala in comunicarea online. In timp ce ascultam, ma intrebam care este perceptia avocatilor coordonatori ai societatilor de avocatura din Romania si a avocatilor care fac parte din echipele lor.
Tind sa cred ca lucrurile nu stau deloc asa cum spunea interlocutorul meu. Nici in Romania, nici la nivel international. Daca aceasta este tendinta, atunci de ce societatile de avocatura multinationale au website-uri atat de bine intretinute, cu design atat de bine realizat? De ce nu renunta la ele, daca tot exista social media?

Chiar daca mi-am propus sa fac un studiu calitativ pe aceasta tema, pornesc la drum cu o parere proprie clara asupra necesitatii existentei website-ului, atat in cazul societatii de avocatura, cat si in cel al oricarei organizatii ce presteaza servicii profesionale, business to business.
Afirm chiar ca, din cate am observat eu ca tendinta in piata internationala, website-urile devin nu numai o simpla prezentare, ci si o unealta prin care colaborarea cu clientii devine mai practica.

Cei cu care am discutat deja vad website-ul ca pe o fereastra deschisa catre organizatia pe care o conduc. Cei ce privesc prin ea sunt de regula interesati de chestiuni distincte: potentialii clienti vor sa afle ce experienta au avocatul sau societatea de avocatura despre care au auzit ca ar fi buni parteneri de afaceri, iar avocatii sau alte categorii de profesionisti care sunt interesati de posturile vacante pe care le are societatea respectiva vor sa vada care este politica de recrutare. Jurnalistii sau organizatorii de evenimente cauta sa afle noutati despre activitatea societatilor. Cu totii cauta ceva pe website-ul unei societati de avocatura. Ceea ce inseamna ca se asteapta sa existe si, mai mult decat atat, sa contina informatii actualizate.

Ca sa aduc si argumente mai pragmatice, revin la studiul publicat de LexisNexis Martindale-Hubbell pe care il mentionam intr-un articol recent: daca website-urile nu sunt importante, atunci de ce 20% din bugetul anual al societatilor medii de avocatura din Europa si SUA este directionat catre website? Ma indoiesc ca din pura inertie.

Legat de ideea ca, daca exista un profil de Facebook sau unul de Linkedin, este indeajuns si ca acestea pot foarte usor sa inlocuiasca un website, imi pun o intrebare retorica: inc e masura o carte de vizita poate inlocui un CV?

In ceea ce mai priveste, sunt incantata sa vad ca societatile de avocatura sunt preocupate de fereastra lor catre organizatie si observ cum cei care le coordoneaza isi dau seama ca a fi avocat inseamna altceva decat a fi designer web sau strateg de brand. Cred ca este evident de ce.

Ioana Prandurel este consultant independent de marketing si comunicare. Are o experienta profesionala de zece ani, iar in ultimii patru ani s-a dedicat nisei reprezentate de piata serviciilor juridice. In exclusivitate pentru wall-street.ro, semneaza articole publicate bilunar in sectiunea Legal Business.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri