Fostul senator PSD Catalin Voicu este urmarit penal intr-un nou dosar, in care este acuzat de complicitate la abuz in serviciu. Acesta ar fi intervenit la functionari de la Electrica si Ministerul Economiei pentru acordarea preferentiala a unor contracte de achizitie a unor produse catre o firma, potrivit DNA.

Potrivit procurorilor, in perioada 2004-2005, Catalin Voicu, "in calitate de consilier la Administratia Prezidentiala si ulterior deputat", ar fi intervenit in mai multe randuri pe langa functionari din cadrul Electrica SA, Electrica Serv SA si respectiv din cadrul Ministerului Economiei si Comertului, pentru ca o firma sa fie favorizata in relatia cu aceste societati comerciale, dar si cu SISE Moldova si SISE Muntenia Nord, in cadrul unor proceduri de achizitie publica cu privire la produse sau materiale de protectie a muncii.

"Concret, suspectul a solicitat acestora acordarea de contracte firmei respective, pentru livrarea de produse din domeniul protectiei muncii, in conditiile in care societatile beneficiare aveau astfel de produse pe stoc, peste necesar si la preturi supraevaluate, achizitionate de la acelasi furnizor", se arata in ordonanta de efectuare a urmaririi penale.

Aceste "interventii" au vizat, pe langa incheierea contractelor, si efectuarea cu prioritate a platilor catre firma respectiva, au precizat procurorii. Ca urmare a acestor "interventii" a fost produs un prejudiciu total de 6.180.299,73 lei, din care 5.284.892,82 de lei (echivalent cu 1.391.339 de euro), reprezinta diferenta de pret intre valoarea de cumparare si valoarea de revanzare practicata de firma respectiva in relatia cu SC Servicii Energetice Moldova SA (succesor in drepturi si obligatii al Electrica SA, respectiv Electrica Serv SA) si 895.406,90 lei (echivalent cu 252.796 de euro), reprezinta diferenta de pret intre valoarea de cumparare si valoarea de revanzare practicate de firma respectiva in relatia cu SC Electrica Serv SA - SISE Muntenia Nord, a precizat DNA.

Catalin Voicu a fost adus miercuri din penitenicar la DNA, pentru a i se aduce la cunostinta noile acuzatii. Fostul senator PSD Catalin Voicu a fost condamnat definitiv, in 22 aprilie 2013, de instanta suprema, la sapte ani de inchisoare cu executare, in dosarul in care a fost judecat pentru coruptie. El a fost gasit vinovat pentru ca a primit mita de la oamenii de afaceri Costel Casuneanu si Marius Locic, pentru a interveni, prin intermediul fostului judecator de la instanta suprema Florin Costiniu, la magistrati si politisti, pentru a obtine decizii favorabile in dosarele in care cei doi erau implicati.

Retail jobs

Catalin Voicu a fost, in perioada 2001-2004, consilier pentru Ordine Publica si Siguranta Nationala la Administratia Prezidentiala, Departamentul Securitatii Nationale, iar in mandatul 2008-2012 a fost senator, pana la judecarea sa pentru coruptie.

Sursa foto: Mediafax Foto
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri