Theodor Berna, administratorul societatii Tehnologica Radion Bucuresti a fost retinut, luni, alaturi de o alta persoana, intr-un dosar de evaziune fiscala si spalare de bani cu un prejudiciu de peste o suta de milioane de euro, de catre Parchetul Curtii de Apel Ploiesti, transmite agentia Mediafax.

Potrivit unui comunicat transmis, luni seara, de Parchetul Curtii de Apel Ploiesti, mai multe persoane au fost duse la audieri, luni, la sediul Parchetului, fiind cercetate pentru evaziune fiscala si spalare de bani. In urma audierilor, doua persoane - Theodor Berna, administrator la SC Tehnologica Radion SRL Bucuresti si la SC Teloxim Con SRL Bucuresti, si Florian Bujoreanu, administrator la SC Proiect Alfa Capital SRL Bucuresti - au fost retinute, urmand sa fie prezentate Tribunalului Prahova cu propunere de arestare preventiva.

De asemenea, alte cinci persoane - administratori ai unor societati comerciale - au fost puse sub control judiciar pentru spalare de bani. Conform sursei citate, persoanele duse la audieri sunt acuzate ca in calitate de administratori ai mai multor firme au inregistrat in contabilitate operatiuni comerciale nereale urmate de transferuri de bani, in scopul ascunderii provenientei ilicite a acestora, sume care ulterior au fost retrase in numerar din conturile unor societati comerciale de tip fantoma.

Potrivit anchetatorilor, prejudiciul estimat este de 104.940.660 lei (23 de milioane de euro) rezultat din evaziune fiscala si de 353.089.030 lei (78,5 milioane de euro) din spalare de bani. Numele firmei Tehnologica Radion apare in rechizitoriul intocmit de procurori in dosarul de evaziune fiscala si spalare de bani cu un prejudiciu estimat la 35 de milioane de euro, insa in acest dosar in care 35 de persoane - fizice si juridice - au fost trimise in judecata in martie 2014 nici Tehnologica Radion, nici reprezentantii acestei firme nu au fost inculpati.

Tehnologica Radion este unul dintre cei mai mari jucatori de pe piata locala a constructiilor, fiind implicata in mai multe proiecte importante de infrastructura.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri