Sorin Dimitriu, presedintele Camerei de Comert si Industrie Bucuresti (ccib), si fostul vicepresedinte Nicolae Vasile sunt urmariti penal intr-un dosar privind patru proiecte finantate cu fonduri europene, in valoare totala de 18,5 milioane de lei, obtinute de CCIB in baza unor declaratii false.

Sorin Petre Dimitriu a fost pus sub urmarire penala de catre procurorii Directiei Nationale Anticoruptie pentru folosirea sau prezentarea cu rea-credinta de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete, daca fapta are ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecinte deosebit de grave, in forma continuata, precum si pentru schimbarea, fara respectarea prevederilor legale, a destinatiei fondurilor europene, in forma continuata.

Directori la Camera de Comert si Industrie Bucuresti, pusi si el sub invinuire

Procurorii i-au pus sub invinuire si pe Laurentia Vasilescu, director economic al CCIB la data faptei, si pe Gabriel Dan Mihut, director general la CCIB la data faptei, ambii fiind acuzati de schimbarea, fara respectarea prevederilor legale, a destinatiei fondurilor europene, in forma continuata.


Potrivit procurorilor DNA, in anul 2009, in contextul implementarii a trei proiecte finantate din fonduri europene, Sorin Dimitriu a atestat, in mod nereal, ca CCIB indeplinea conditiile cerute de legislatia Uniunii Europene pentru a putea obtine fonduri nerambursabile.

“In realitate, Camera de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti se afla intr-o situatie de excludere, deoarece inregistra obligatii restante (datorii) in cuantum total de 682.811 lei, reprezentand drepturi de proprietate intelectuala, varsaminte de la persoane juridice pentru persoane cu handicap incadrate, impozit conventii civile etc. Actionand in aceasta maniera, institutia condusa de suspectul Dimitriu Sorin-Petre a beneficiat de o finantare nerambursabila in valoare totala de 11.633.202,42 lei”, au scris procurorii in ordonanta de incepere a urmaririi penale.

Suspectii au schimbat destinatia unei sume de 288.984 de lei

In aceeasi perioada, Sorin Dimitriu, ajutat de Gabriel Dan Mihut si Laurentia Vasilescu, a schimbat destinatia sumei de 288.984 de lei prin semnarea unor ordine de plata in baza carora banii au fost transferati in contul curent al CCIB, fiind folositi ulterior pentru derularea activitatii curente, desi erau destinati doar finantarii proiectelor, sustin procurorii.

Fostul vicepresedinte al CCIB Nicolae Vasile este acuzat ca, in august 2009, a procedat in mod similar cu Sorin Dimitriu, astfel ca CCIB, desi avea datorii de 226.360 de lei, a obtinut pe nedrept suma de 6.911.684,94 lei, in contextul implementarii unui alt proiect finantat din fonduri nerambursabile.

Camera de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti a beneficiat astfel de fonduri nerambursabile in valoare totala de 18.544.887,36 de lei, au precizat procurorii.

Suspectii au fost la DNA pentru a li se aduce la cunostinta acuzatiile din acest dosar.

Intr-un alt dosar, in 1 octombrie 2014, Sorin Dimitriu, Laurentia Vasilescu si Gabriel Dan Mihut au fost trimisi in judecata de procurorii anticoruptie pentru infractiuni similar. Procurorii DNA au fost sprijiniti in noul dosar de catre Departamentul de Lupta Antifrauda.

Sursa foto: agerpresfoto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri