Curtea Constitutionala a admis unele sesizari privind Legea darii in plata

Anuntul a fost facut de presedintele Curtii Constitutionale, Valer Dorneanu, care a precizat ca alte sesizari au fost respinse ca inadmisibile. In total, peste 500 de sesizari au fost facute de reprezentantii bancilor la acest act normativ.

"Dupa analize repetate si foarte aprofundate, am primit pana acum peste 700 de cauze de la banci sau de la debitori, dintre care pentru 581 suntem abia in faza de rapoarte. Pentru astazi ne-am pronuntat asupra unui calup de 25 de dosare, pentru 8 dosare am amanat pronuntarea pe 27 octombrie, dar acolo se vor regasi multe dintre concluziile pe care le-am adoptat astazi", a explicat seful CCR, afirmand ca deliberarile pe dosare vor continua, conform News.ro.

Dorneanu a precizat ca in sedinta de marti CCR a admis doua sesizari.

"Am admis exceptia de neconstitutionalitate, s-a constatat ca sintagma «precum si din devalorizarea bunurilor imobile», sintagma care era continuta in art. 11 teza I, este neconstitutionala. Sintagma se referea la faptul ca sunt aplicabile si acelor situatii care privesc devalorizarea bunurilor imobile. Or, obiectul procesului era plata contractului, nu era vorba de bunuri imobile si din acest punct de vedere va fi eliminata aceasta sintagma", a afirmat el.

Presedintele Curtii a spus ca o alta admitere se refera la posibilitatea aplicarii contractelor in derulare doar in masura in care se verifica si conditiile referitoare la "existenta impreviziunii", lucru pe care va trebui sa il decida instanta.

"Am admis, de asemenea, exceptia de neconstitutionalitate si am constatat ca prevederile art. 11 teza I, raportate la art. 3, teza II, art. 4, art. 7 si art. 8 din legea 77 sunt constitutionale in masura in care instanta judecatoreasca verifica conditiile referitoare la existenta impreviziunii. Fac precizarea ca aceasta posibilitate nu o aveau instantele sesizate de banci sau de parti si de aici incolo instantele de judecata vor trebui sa aiba in vedere toate implicatiile teoriei impreviziunii, si cu privire la riscuri si la proportionalitate si la celelalte aspecte", a spus el.

Reprezentantii bancilor au pledat in fata Curtii Constitutionale pentru declararea ca neconstitutionala a Legii darii in plata, pe motiv ca prevederile acesteia actioneaza retroactiv, suprima drepturi consacrate in Constitutie si impune vointa unilaterala a debitorilor, fara ca aceste situatii sa fi putut fi prevazute la momentul incheierii contractelor.

Conform Constitutiei, dispozitiile din legile si ordonantele in vigoare, precum si cele din regulamente, constatate ca fiind neconstitutionale, isi inceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale daca, in acest interval, Parlamentul sau Guvernul, dupa caz, nu pun de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei. Pe durata acestui termen, dispozitiile constatate ca fiind neconstitutionale sunt suspendate de drept.

Reprezentantii bancilor au pledat in fata Curtii Constitutionale pentru declararea ca neconstitutionala a Legii darii in plata, pe motiv ca prevederile acesteia actioneaza retroactiv, suprima drepturi consacrate in Constitutie si impune vointa unilaterala a debitorilor, fara ca aceste situatii sa fi putut fi prevazute la momentul incheierii contractelor.

Legea darii in plata a intrat in vigoare pe 13 mai.

Citeste si:
Trecerea terenului de la Romexpo la Camera de Comerț este...
USR și UDMR pierd la CCR:...

Sursa foto: Andrey Popov / Shutterstock.com
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri