16 Decembrie 2016

Iohannis: Voi promulga legea care majoreaza salariile in educatie si sanatate



Presedintele Klaus Iohannis a anuntat ca va promulga Legea care creste salariile pentru angajatii statului din domeniile educatiei si sanatatii.

Intrebat ce va face cand va ajunge pe masa sa legea care stipuleaza majorarea salariilor din educatie si sanatate, Klaus Iohannis a raspuns: ”O voi promulga”.

Curtea Constitutionala a decis ca Legea de aprobare a OUG 20/2016, prin care Parlamentul a majorat salariile din educatie si din sanatate, este constitutionala si a amanat pentru vineri decizia pe sesizarea presedintelui Klaus Iohannis privind legea PSD prin care sunt eliminate 102 taxe nefiscale. Anuntul a fost facut de catre presedintele Curtii Constitutionale, Valer Dorneanu, conform News.ro.

Legea de aprobare a OUG 20/2016 a fost atacata la CCR de catre Guvern si PNL, cele doua sesizari fiind conexate de judecatorii constitutionali. ”S-au conexat si a fost respinsa sesizarea de neconstitutionalitate. (...) Sunt constitutionale deci”, a spus Valer Dorneanu in privinta celor doua sesizari.

Premierul Dacian Ciolos a anuntat pe 8 noiembrie ca Guvernul contesta la Curtea Constitutionala legea prin care se fac majorari de salarii in sanatate si educatie. Ciolos a acuzat ca modificarile aduse OUG 20 in Parlament s-au facut intr-o abordare populista, electorala a politicii salariale, fara o analiza si fara o dezbatere solida, care risca din nou sa puna orice guvern va veni in imposibilitatea de a adopta o lege a salarizarii unitare, care sa rezolve problema inechitatilor din sistemul public.
El a subliniat ca solicitarea de control de constitutionalitate vizeaza legea de aprobare a Ordonantei, astfel ca, orice decide Curtea, OUG ramane in vigoare si se aplica.

Ciolos a mai sustinut ca nu este posibil ca parlamentarii sa nu fi stiut despre Legea responsabilitatii fiscal-bugetare, potrivit careia cu sase luni inainte de alegeri parlamentare nu se mai adopta acte normative legate de majorari de salarii. Premierul a precizat ca legea spune ca institutiile publice nu adopta astfel de acte normative, iar Parlamentul este institutie publica.



Citeste si