Nivelul salariului minim pe economie ramane la 1.250 de lei, a declarat, purtatorul de cuvant al Guvernului, Liviu Iolu, care a explicat ca, in aceasta situatie, nu este necesara adoptarea unei HG, urmand ca viitorul Executiv sa stabileasca noua valoare a salariului minim.

”Urmatorul Guvern va stabili salariul minim pe economie pentru 2017”, a afirmat Liviu Iolu. El a precizat ca actualul Cabinet, asa cum a anuntat in Consiliul National Tripartit, a decis sa mentina nivelul salariului minim pe economie, care este de 1.250 de lei. Purtatorul de cuvant al Guvernului a explicat ca, in conditiile in care valoarea salariului minim pentru anul 2017 nu se modifica, nu e nevoie de o noua hotarare de guvern, conform News.ro.

Premierul Dacian Ciolos afirma la ultima reuniune a Consiliului National Tripartit, ca, daca viitorul guvern se va instala pana la sfarsitul anului, va avea posibilitatea sa aprobe nivelul salariului minim promis pentru 2017, iar daca noul Cabinet se va instala la inceputul anului viitor, actualul Executiv va da HG prin care sa mentina nivelul actual al salariului minim si in luna ianuarie 2017.

“Partidul care a castigat alegerile si-a stabilit o cifra clara in programul de guvernare, pe care si-a asumat-o politic. Daca acest guvern ar lua o decizie pe baza negocierilor cu sindicatele si patronatele, cu o saptamana sau doua inainte de instalarea noului guvern, ar putea fi acuzat ca abuzeaza de responsabilitatea pe care o are. Pe de alta parte, in cazul in care acest guvern ar promova o Hotarare cu acea suma, ar insemna ca ne-am asumat-o fara a avea vreo analiza in spate”, declara premierul Dacian Ciolos pe 12 decembrie, dupa reuniunea Consiliului National Tripartit.

Seful Executivului mai spunea atunci ca va discuta cu conducerea partidului politic care a castigat alegerile pe mai multe teme de guvernare, intre care si salariul minim, precizand, la acel moment, ca are in vedere doua scenarii: ”Daca noul guvern se va instala pana la sfarsitul anului, atunci va avea posibilitatea sa isi asume formal nivelul promis in programul de guvernare, iar daca preluarea guvernului se va face la inceputul anului viitor, actualul guvern va aproba, in ultima sedinta din 2016, o hotarare prin care sa mentina nivelul actual al salariului minim si in luna ianuarie 2017, urmand ca pentru restul anului sa fie stabilit un alt nivel”.

Citeste si:
Cosette Chichirău nu s-a prezentat la dezbaterea cu candidatul PLUS
Cosette Chichirău nu s-a...

Potrivit prevederilor legale, Guvernul are obligatia sa stabileasca pana la sfarsitul anului in curs nivelul salariului minim garantat in plata pentru anul viitor. Liderul PSD, Liviu Dragnea sustinea, in ajunul Craciunului, intr-o postare pe Facebook, ca social-democratii au facut calculele necesare astfel incat o serie de masuri sa fie aplicabile abia de la 1 februarie, in conditiile in care ceea ce a facut presedintele Klaus Iohannis amanand desemnarea noului premier a dat peste cap calculele viitorului guvern care dorea implementarea unor masuri incepand cu 1 ianuarie.

”Incepand din aceasta luna, angajatii din Sanatate isi vor primi salariile marite cu 15%; de luna viitoare, cei din Educatie, asa cum am promis inca din campania electorala”, a anuntat liderul social-democratilor, sambata, pe pagina sa Facebook. El a precizat ca isi dorea sa fie instalat, cat mai repede, un guvern legitim, un guvern care sa adopte primele masuri fiscale pe care le-a prezentat in Programul de guvernare PSD si apoi in calendarul de implementare.

”Majorarea salariului minim pe economie de la 1.250 la 1.450 lei; eliminarea contributiilor pentru sanatate pentru toate pensiile; reducerea preturilor la medicamente (prin anularea HG. 800/2016 si ieftinirea cu 35% a medicamentelor inovative care si-au pierdut patentul); scutirea de impozitul pe venit a pensionarilor cu pensii mai mici de 2.000 lei (peste 90% dintre pensionari); relansarea si extinderea programului national de sanatate pentru Hepatita C pe baza tratamentului fara interferon, inclusiv pentru pacientii cu grad de fibroza F3 si dublarea burselor studentesti la 201 lei per student”, a spus Dragnea. Totodata, liderul PSD a mai afirmat ca unele dintre aceste masuri ar fi trebuit adoptate inainte de 1 ianuarie.

Citeste si:
Modificari fiscale de la 1 ianuarie:Salariul minim creste la 2.230 lei
Modificari fiscale de la 1...
Sursa foto: Pixabay/blickpixel

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Citește și
Avocat: Forța majoră ar putea fi o sabie cu două tăișuri pentru companii
Setari Cookie-uri