Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat, Florin Jianu, a prezentat, in sedinta de guvern de joi, principiile si modul de functionare a Legii preventiei pentru mediul de afaceri, prin care se doreste evitarea sanctionarii companiilor pentru incalcarea unor prevederi legale, in paralel cu remedierea problemelor descoperite. De aceasta facilitate nu vor beneficia firmele care utilizeaza munca la negru sau angajeaza minori.

"Componenta de preventie trebuie sa prevaleze mai ales atunci cand ne referim la mediul de afaceri, iar o masura de preventie inaintea unei masuri punitive inseamna timp pretios oferit intreprinzatorului pentru a se conforma. Sunt sigur ca, pe termen lung, aceasta lege atat de asteptata de mediul de afaceri va contribui semnificativ la imbunatatirea modului in care acesta functioneaza”, a spus ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat, Florin Jianu, conform News.ro.

Proiectul prevede ca autoritatile de control nu vor mai putea aplica agentilor economici sanctiuni pentru contraventiile sesizate fara ca, in prealabil, respectivelor firme sa le fie acordata o perioada pentru remedierea problemelor sesizate. Procedura are ca scop ”educarea si perfectionarea antreprenorilor”.

Astfel, agentul constatator va incheia, mai intai, un proces-verbal de constatare a neregulilor si va redacta un plan de remediere a problemelor, care sa se deruleze pe o perioada de minim 7 zile lucratoare. Dupa ce expira termenul de conformare, poate fi reluat controlul. ”In situatia in care se constata ca nu au fost respectate obligatiile stabilite in planul de conformare, in termenul acordat, organul de control aplica sanctiunile prevazute de actele normative. Contribuabilul beneficiaza de masurile de preventie o singura data pentru fiecare fapta care constituie contraventie, intr-un termen de 5 ani”, precizeaza Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat.

Legea preventiei se va aplica pentru sanctiunile prevazute de: Codul fiscal, Codul de procedura fiscala, Legea securitatii si sanatatii in munca, Codul muncii, Legea privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca, Legea contabilitatii, Legea dialogului social, Legea privind infiintarea si dezvoltarea IMM-urilor, Legea privind exercitarea unor activitati cu caracter ocazional desfasurate de zilieri, Legea privind ucenicia la locul de munca, Hotararea de Guvern privind registrul general de evidenta a salariatilor.

Citeste si:
Mediul de afaceri recomandă menţinerea cotei unice și reducerea...
Mediul de afaceri recomandă...

Aplicarea Legii preventiei va avea si exceptii, anume atunci cand exista un pericol pentru constatarea situatiei fiscale, un pericol grav si iminent de accidentare pentru salariati sau se utilizeaza munca la negru sau a minorilor. Ministerul Mediului de Afaceri estimeaza ca proiectul Legii preventiei va primi avizele de la alte ministere si va fi fi adoptat de catre Executiv pana pe 23 februarie.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri