Tendinte in materie de concurenta in anul 2017

A face previzuni este periculos, mai ales in privinta dezvoltarilor in zona de concurenta. Consiliul Concurentei este o autoritate puternica, cu experienta bogata si renume format inclusiv prin sanctiunile mari aplicate in diverse industrii. Actiunile sale sunt influentate de factori interni, precum modificari legislative sau modul in care jucatorii de pe anumite piete reactioneaza, dar si de factori externi, precum investigatii declansate de Comisia Europeana sau de alte autoritati de concurenta din Statele Membre.

Prezentam in cele de mai jos unele tendinte si zone de urmarit in anul 2017. Proiectiile de mai jos se bazeaza pe o analiza a activitatii Consiliului Concurentei din ultimii 3 ani.

A. Investigatii de incalcare a legii concurentei

Exista o tendinta de crestere a numarului de investigatii daca ne raportam la ultima perioada de activitate. Astfel:
- In 2014 – au fost declansate 9 investigatii noi;
- In 2015 – au fost declansate 13 investigatii noi;
- In 2016 – au fost declansate 12 investigatii noi.

La ce sa ne asteptam in 2017: Ne asteptam la o crestere a numarului de sesizari si plangeri. Aceasta datorita faptului ca din ce in ce mai multi agenti economici se indreapta catre autoritatea de concurenta atunci cand considera ca au fost restrictionati intr-o anumita activitate. Aceasta abordare are insa si o latura negativa atunci cand dispute pur comerciale sunt prezentate autoritatii de concurenta drept incalcari. Numarul crescut de plangeri si sesizari va genera si o crestere (10 – 15 %) a numarului de investigatii noi declansate de Consiliul Concurentei.

B. Investigatii sectoriale

Investigatiile sectoriale sunt mijlocul cel mai eficient de a cunoaste o piata de catre autoritatea de concurenta. Mecanismul folosit destul de des de Comisia Europeana a fost preluat si la nivel national, existand o tendinta de crestere a numarului de investigatii sectoriale.
- In anul 2015 nu a fost declansata vreo investigatie sectoriala;
- In anul 2016 - au fost declansate 5 anchete sectoriale noi privind: piata exploatarii resurselor de ape minerale naturale din Romania, piata drepturilor de autor si drepturile conexe, piata serviciilor bancare de retail, sectorul productiei si comercializarii cimentului din Romania, comertul electronic - componenta referitoare la strategiile de marketing.

Citeste si:
Recalibrare la varful avocaturii romanesti de business
Recalibrare la varful...
Citeste si:
Pasi de urmat in caz ca suspectezi ca ai coronavirus
Pasi de urmat in caz ca...

La ce sa ne asteptam in 2017: In 2017 sunt de asteptat investigatii noi de cunoastere a pietei in zona de industrie si energie, in segmentul bancar, precum si in zona de comert alimentar si este de asteptat sa fie publicate rezultatele investigatiilor sectoriale declansate in anul 2016 (cel mai probabil rezultate preliminare). Daca ne raportam la experienta trecutului, investigatiile sectoriale pot genera investigatii privind posibile incalcari ale legii concurentei.

Infografic

C. Sanctiuni

Sistemul sanctionator aplicabil in Romania in materie de concurenta permite sanctiuni de pana la 10 % din cifra de afaceri din anul anterior sanctiunii. In anul 2016, Consiliul Concurentei a aplicat amenzi in suma de 68.438.985,74 lei (15,20 milioane de euro).

La ce sa ne asteptam in 2017: Este de asteptat ca valoarea sanctiunilor sa creasca in anul 2017 in masura in care o serie de investigatii in curs vor fi finalizate. Nivelul sanctiunilor va avea in vedere si dimensiunea cifrei de afaceri a agentilor economici vizati (este posibil ca numarul de cazuri finalizate sa fie mai mic decat in anul 2016, dar sanctiunile sa creasca in functie de cifra de afaceri a agentilor implicati).

Citeste si:
ANALIZA: Investigatiile Concurentei din 2019 si ce urmeaza in acest an
An intens pentru Consiliul...

D. Concentrarile economice

Anul 2016 a fost unul foarte bun pentru operatiunile de fuziuni si achizitii. Consiliul Concurentei a analizat 59 de concentrari economice (fata de numai 35 in anul 2015 si 42 in anul 2014).

La ce sa ne asteptam in 2017: Este de asteptat ca numarul de operatiuni analizate de catre Consilul Concurentei sa scada in anul 2017, fara insa a ajunge la nivelul din anul 2015. Aceasta tendinta este preconizata ca urmare a faptului ca in acest an investitorii par a manifesta prudenta in privinta activitatilor din Romania, precum si ca urmare a faptului ca operatiunile de dimensiuni mai mici vor creste (acestea nefiind supuse controlului Consiliului Concurentei, neindeplinind conditia pragului de cifra de afaceri).

E. Inspectii inopinate

Anul 2016 a fost unul foarte activ in privinta inspectiilor inopinate, Consiliul Concurentei efectuand 13 actiuni de inspectie inopinata la 68 de sedii si puncte de lucru. In plus, in anul 2016 am avut in premiera prima inspectie inopinata a Comisiei Europene in Romania (pe piata de comercializare de gaze naturale).

La ce sa ne asteptam in 2017: Este greu de estimat daca numarul inspectiilor inopinate va scadea (dar aceasta pare a fi varianta cea mai probabila), insa este de asteptat ca tendinta prelevarii forensic a datelor sa continue (procentul in care astfel de operatiuni vor fi efectuate este asteptat sa creasca). Aceasta va genera o nevoie suplimentara de pregatire si conformare pentru societatile care sunt susceptibile de astfel de controale de concurenta (inclusiv in zona persoanelor responsabile de domeniul IT).

Citeste si:
Electrica se revoltă după includerea pe "lista neagră" a...
Electrica se revoltă după...

F. Atacarea deciziilor Consiliului Concurentei

In anul 2016 s-a inregistrat o reducere usoara de 4,5% fata de anul 2015 a dosarelor in care autoritatea de concurenta a avut calitate procesuala.

La ce sa ne asteptam in 2017: Aceasta tendinta este de asteptat sa continue si in anul 2017, dar nu ca urmare a scaderii apetitului de contestare al partilor investigate, ci in special ca urmare a cresterii numarului de cazuri in care partile investigate au apelat la procedura recunoasterii incalcarii.


Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri