23 Octombrie 2017

Legea lui Tudorel Toader goleste puscariile. Sindicalistii: Procedura de punere in libertate nu este clara



Joi, 19 octombrie, a intrat in vigoarea legea initiata de Tudorel Toader, prin care detinutii beneficieaza de reducerea pedepselor primite pentru ca au executat sentinta in conditii improprii. In prima zi de la intrarea in vigoarea a legii au fost eliberati conditionat peste 500 de puscariasi.

Legea recursului compesatoriu va goli puscariile in urmatoarea perioada. Sute de detinuti vor fi eliberati conditionat, insa acest lucru nu va rezolva problema conditiilor precare din puscarii, in lipsa unor investitii.

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor critica legea initiata de ministrul Justitiei, Tudorel Toader, pentru ca nu are un regulament de aplicare, aceasta urmand sa se aplice pe raspunderea directorilor de penitenciare.

"In lipsa unui regulament de aplicare, legea este aplicata pe raspunderea directorilor de penitenciare care, impreuna cu specialistii din penitenciare implicati in acest proces, isi asuma practic riscul unor liberari eronate pentru a evita detentia ilegala. N-ar fi fost nevoie, daca ministrul Justitiei ar fi organizat corespunzator aplicarea acestei legi si daca acesta n-ar fi intarziat, pana in ultima clipa, cu aprobarea unor ordine", au transmis sindicalistii din ANP.

Implementarea legii vine la pachet cu cateva probleme: modul de calcul al acestor 6 zile considerate ca executate este incert, procedura de punere in libertate nu este clara, apar erori in evidenta executarii pedepselor, iar personalul care gestioneaza acest proces este insuficient.

Sindicatele din ANP estimeaza ca in perioada urmatoare peste 1.000 de detinuti vor fi prezentati, in plus, in fiecare luna in comisii de liberare conditionata, ca urmare a aplicarii legii recursului compensatoriu, urmand ca instantele competente sa decida in legatura cu propunerile acestor comisii. "S-ar impune deci si modificarea rapida a unor proceduri de evaluare a detinutilor pentru liberarea conditionata pentru a putea fi gestionata aceasta situatie fara intarzieri", mai spun sindicalistii.

Toader: Nu credeam ca impactul legii va fi atat de mare

Ministrul Justitiei, Tudorel Toader, a transmis, vineri, ca in urma intrarii in vigoare a legii recursului compensatoriu, pana joi la miezul noptii, au iesit din penitenciar 529 de detinuti, iar 3.349 au dobandit vocatie pentru eliberare conditionata.

"In cursul zilei de joi, in baza acestei legi, adaugarea acelor sase zile considerate ca fiind executate, au iesit din penitenciar 529 de detinuti. Este mult si pentru orice asteptare a mea. Nu credeam ca impactul este, va fi atat de mare, dar, sigur, este efectul legii", a declarat Tudorel Toader.

Sindicalistii din ANP vor cere ministrului Justitiei sa clarifice aspectele legate de interpretarea si aplicarea legii si sa-si asume rezolvarea rapida a problemelor legate de punerea in practica a acestuia. "Vom intreba, de asemenea, daca si ce masuri sunt in plan pentru victimele infractiunilor. Nici oamenii politici si nici interpusii acestora la guvernare nu par preocupati de acest lucru, dar consideram ca intrebarea merita pusa acum cand se consolideaza o justitie extrem de atenta la binele infractorilor, au conchis acestia.



Citeste si