Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor (FSANP) a depus, miercuri, la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie o plangere penala impotriva lui Tudorel Toader, pentru savarsirea infractiunilor de abuz in serviciu si de incalcare a dreptului de reprezentare sindicala, scrie Ziare.com.

Cerem anchetarea lui Tudorel Toader pentru abuz in serviciu si restrictionarea dreptului de reprezentare sindicala, spun sindicalistii din FSANP.

Potrivit acestora, Toader risca o pedeapsa de pana la 7 ani de inchisoare.

Motivul plangerii

Motivul plangerii este legat de faptul ca in data de 24 mai 2018 Toader a refuzat participarea reprezentantilor FSANP la intrevederea ce a avut loc, la sediul Ministerului Justitiei, pentru dezbaterea unor acte normative de interes.

FSANP arata ca ministrul ar fi limitat astfel "exercitarea atributiilor de reprezentare si a mandatului acestora in vederea apararii si promovarii drepturilor si intereselor profesionale ale membrilor de sindicat."

Toader ar fi declarat public ca FSANP nu ar fi avut calitatea de organizatie sindicala reprezentativa la nivelul sistemului penitenciar.

"Evident, Tudorel Toader cunoastea faptul ca FSANP este organizatie sindicala reprezentativa la nivelul sistemului penitenciar, in calitate de ministru al Justitiei, acesta semnand un acord cu FSANP, reprezentata prin presedintele ales, cu doar 10 zile inainte de acest incident care constituie o discriminare vadita a organizatiei noastre", acuza sindicalistii.

Sindicalistii cer demiterea ministrului

FSANP a revenit cu solicitarea ca Toader sa fie demis din functie "pentru incompetenta si pentru incercarile repetate de a dezinforma opinia publica".

Sindicalistii precizeaza ca Legea 62/2011 a Dialogului social la art. 218 alin. 2 sanctioneaza cu inchisoare de la 3 luni la 2 ani infractiunea de limitare a exercitarii atributiilor functiei membrilor alesi in organele de conducere ale organizatiilor sindicale, iar art. 297 din Codul Penal sanctioneaza infractiunea de abuz in serviciu cu inchisoare de la 2 la 7 ani.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri