O propunere legislativa depusa la Camera Deputatilor prevede cresterea varstei de pensionare a militarilor, scrie Agerpres.

"Cadrele militare din armele si serviciile sau specialitatile militare in care se inregistreaza deficite majore de personal sau cadrele militare care nu indeplinesc conditiile de pensionare la implinirea varstei standard de pensionare, potrivit legii, pot fi mentinute in activitate dupa implinirea varstei standard de pensionare pana la implinirea varstei de 65 de ani, in functie de nevoile institutiei militare, la solicitarea sau cu acordul acestora si cu aprobarea anuala a conducatorului institutiei", prevede initiativa legislativa pentru modificarea si completarea Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, depusa de deputatii PSD Dorel Caprar si Mihai Weber si de deputatul ALDE Marius Surgent.

Proiectul mai prevede ca "limitele de varsta in grad pana la care cadrele militare in rezerva pot fi mentinute in evidenta sunt de 57 de ani pentru clasa I, 62 de ani pentru clasa a II-a si 65 de ani pentru clasa a III-a".

Initiatorii mentioneaza in expunerea de motive ca, "in prezent, sistemul militar se confrunta cu un deficit ingrijorator de resursa umana calificata, in contextul in care, pe parcursul ultimilor noua ani, modificarile aduse legislatiei in domeniul militar, pe de o parte, si cele care au generat plafonari ale soldelor concomitent cu blocari ale incadrarilor, pe de alta parte, au creat premisele unor treceri masive in rezerva, neurmate de incadrari care sa acopere deficitul creat".

"Aceste fenomene au creat un vid pe segmentul resursei umane cu varsta si experienta necesare asigurarii continuitatii actului de comanda sau executarii unor sarcini complexe. La acest moment, personalul militar se compune din cadre ce se apropie de varsta prevazuta de lege pentru trecerea in rezerva din oficiu, care din patriotism si devotament nu au ales sa profite de avantajele legislatiei in domeniul pensiilor militare si cadre tinere, fara experienta necesara continuitatii misiunilor militare la standardele consacrate, ce nu vor mai avea in curand cu cine sa invete", mai sustin initiatorii.

Acestia mentioneaza ca, in perspectiva, se contureaza inasprirea acestui decalaj, in contextul in care noile masuri bugetare mentin aceleasi restrictii in privinta pachetelor salariale si posibilitatile de incadrare.

"In conditiile in care varsta standard de pensionare pentru militari, la atingerea careia sunt trecuti in rezerva din oficiu, este de 60 de ani, iar varsta standard de pensionare in sistemul civil de 65 de ani pentru barbati si 63 de ani pentru femei, pentru a preintampina eventualele riscuri la adresa securitatii nationale generate de situatia fara precedent, suprapusa unui mediu international de securitate amenintator si imprevizibil, se impune permiterea ramanerii in activitate a cadrelor militare cu stare corespunzatoare de sanatate, la cerere si cu acordul conducatorului institutiei, pana la varsta de 65 de ani", precizeaza initiatorii in expunerea de motive a proiectului.

Proiectul se afla in consultare publica la Camera Deputatilor care este primul for sesizat, Senatul fiind Camera decizionala in acest caz.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri