Augustin Lazar: Cineva are o nevoie imperioasa de a subordona justitia independenta

Procurorul General, Augustin Lazar, a declarat, duminica, la RFI, ca exista o nevoie imperioasa de a se produce „un carambol judiciar”, o nevoie de a fi subordonata justitia independenta si Ministerul Public. Acesta a reiterat ideea ca tema protocoalelor incheiate cu Serviciul Roman de Informatii era cunoscuta, atat de catre Consiliul Superior al Magistraturii, cat si de ministrul Justitiei, scrie Digi24.

Procurorul General a spus ca anuntul privind evaluarea sa a fost ”brusc” si nu se astepta, avand in vedere ca ministrul Justitiei parea sa-si doreasca o relatie de comunicare ”armonioasa” cu Ministerul Public, relateaza Digi24, care la randul sau citeaza News.ro.

”Desigur ca a fost un anunt brusc, un anunt care parea sa fie oarecum impotriva cursului unei relatii de comunicare, pe care ministrul Justitiei dorea sa o dezvolte cu noi si aveam impresia ca, in urma revocarii procurorului-sef DNA, domnia sa dorea sa arate ca poate avea o conduita a unui ministru de Justitie conform atributiilor pe care le are si sa aiba o relatie armonioasa cu Ministerul Public”, a spus Augustin Lazar.

Acesta a vorbit despre nevoia de a crea un ”carambol judiciar”. ”Dintr-odata, cineva, avand o nevoie imperioasa sa produca un carambol judiciar... Nevoia imperioasa este clara, de a subordona justitia independenta, care se dovedeste a fi impartiala in ceea ce face in aceste momente, de a subordona Ministerul Public, care se dovedeste a fi impartial in anchetele sensibile pe care le desfasoara acum”, a mai spus Lazar.

El a reiterat ideea ca tema protocoalelor era cunoscuta de catre CSM si ministrul Justitiei. ”De existanta acestor protocoale se stia foarte bine de multa vreme. La solicitarea CSM, la discutiile care au fost in martie, noi am pus la dispozitie protocoalele pe care le aveam incheiate (...) Nu avem nimic de ascuns. Protocolul este doar o procedura tehnica de lucru in aplicarea legii”, a precizat Lazar.

Citeste si:
Klaus Iohannis l-a eliberat din functie pe procurorul Augustin Lazar
Presedintele Klaus Iohannis...

El a spus din nou ca in cursul zilei de luni va fi publicata intreaga corespondenta purtata cu CSM si Ministerul de Justitie pe tema protocoalelor.

Ministrul Justitiei, Tudorel Toader, a anuntat ieri ca declanseaza procedura de evaluare a activitatii manageriale a procurorului general, Augustin Lazar, in contextul protocoalelor incheiate cu SRI, potrivit Agerpres. El a spus ca rezultatele evaluarii, insotite de eventuale propuneri, vor fi facute publice in termen de cel mult 30 de zile.

"Declansez procedura legala pentru evaluarea activitatii manageriale desfasurata de catre procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie! (...) In urma cu cateva saptamani afirmam faptul ca vine vremea cand fiecare trebuie evaluat. In urma cu cateva luni apreciam disponibilitatea procurorului general al PICCJ pentru desecretizarea Protocolului din 2009. Zilele acestea aflam ca in realitate a fost 'desecretizat' un protocol 'abrogat' inca din 2016. Aceasta deoarece, potrivit art. 27 al Protocolului din decembrie 2016, 'La data intrarii in vigoare a prezentului Protocol se abroga Protocolul de cooperare intre Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si Serviciul Roman de Informatii pentru indeplinirea sarcinilor ce le revin in domeniul securitatii nationale nr.....din 04.02.2009'. Folosirea sintagmei 'se abroga' arata si faptul ca semnatarii respectivelor protocoale au inteles sa le confere acestora valente normative. Rezultatele evaluarii, insotite de eventuale propuneri, vor fi facute publice in termen de cel mult 30 de zile", a scris Toader, sambata, pe Facebook.

Citeste si:
Stelian Ion: Justiția are nevoie de adoptarea unei noi legi
Stelian Ion: Justiția are...
Sursa foto: Agerpres Foto
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri