Presedintele PSD, Liviu Dragnea, a anuntat duminica cresterea subventiilor si scaderea TVA pentru legumicultori, astfel incat, in cinci-sase ani, "sa mancam romaneste". scrie Agerpres.

"Programul de tomate prevede 3.000 de euro subventie pentru mia de metri patrati. Si am anuntat ce inseamna extinderea acestui program care deja este elaborat. Vom acorda subventie pentru achizitionarea de centrale termice, pentru a putea acoperi si lunile de iarna, si pentru solarii si pentru sere. Cei care vor iesi cu rosiile in perioada 1 decembrie - 1 mai, deci timpuriu, vor primi subventia de 6.000 de euro. Cei care vor iesi cu rosiile dupa 1 mai, asa cum este acum, vor primi 4.000 de euro, nu 3.000 de euro. Deci, se mareste aici", a declarat liderul PSD la Antena 3.

El a precizat ca programul se va extinde si pentru alte sase tipuri de legume - ardei gras, ardei iute, ardei kapia si gogosar, castraveti si vinete -, unde se vor acorda, la inceputul programului, 1.000 de euro pe mia de metri patrati.

"De asemenea, in acest an, pentru ca vremea n-a fost foarte buna pentru solarii, termenul pana la care sunt asteptati sa vina cu cele doua tone de productie se prelungeste pana la 15 iunie, pentru ca niciun legumicultor sa nu piarda aceasta subventie. Vom acorda facilitati bancare pentru cei care vor incepe sa-si construiasca solarii, pentru ca deja au inceput sa vina informatii ca din ce in ce mai multi romani si in special tineri vor sa-si construiasca solarii si trebuie sa-i ajutam sa inceapa, pentru ca, odata intrati in program, afacerea va deveni foarte profitabila si o sa avem sanse din ce in ce mai mari cu fiecare an care trece sa mancam romaneste", a afirmat Dragnea.

De asemenea, el a mai spus ca TVA pentru produsele bio si produsele traditionale romanesti va scadea de la 9% la 5%.

"Programul 'Rosia romaneasca', pe care l-am lansat in 2017, a facut ca in doi ani de zile, adica in 2018, sa apara in plus 90.000 de tone de rosii romanesti. Inca mai avem potential si vrem sa-l umplem. Anul asta, sigur vor fi 100.000 de tone de rosii romanesti, fata de ce era pana in 2016, inclusiv. In ritmul asta - de la anul va functiona programul de dublare a subventiei si de incalzire a solariilor - eu cred ca in doi-trei ani de zile balanta, raportul dintre rosiile straine si rosiile romanesti va fi inclinat foarte, foarte puternic in favoarea rosiilor romanesti, in asa fel incat in cinci-sase ani de zile doar rosiile care ar fi mai gustoase decat rosiile romanesti sa vina. Dar nu cred ca undeva in lume poate fi mai gustoasa, pentru ca n-are nimeni pamantul nostru", a mai spus presedintele PSD.

Sursa foto: Fotokostic / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri