Aproape toata campania electorala pentru europarlamentare si referendum a fost finantata din subventii publice, a declarat, joi, intr-o conferinta de presa, reprezentantul Expert Forum Septimius Parvu, potrivit Agerpres.

"Aproape toata campania a fost finantata din subventii publice, ceea ce din perspectiva competitiei publice, adica de a avea partide care se chinuie sa stranga bani si sa fie intr-o competitie, acest fapt transforma competitia intr-o finantare publica, partidele devin practic finantate de la stat, ceea ce nu credem ca pe termen lung poate avea un efect foarte bun, pentru ca, practic, se rupe legatura cu cei de la care incerci sa strangi bani, cu electoratul. Practic orice partid nou, care intra pe piata, nu are resursele astea, nu mai e competitie", a spus Parvu, care a prezentat un raport de observare a alegerilor europarlamentare si a referendumului - "Fiecarevot", realizat de mai multe ONG-uri.

Potrivit raportului, la europarlamentare au existat contributii totale de 95 de milioane de lei, din care 43,7 milioane sunt finantare privata si 51 de milioane sunt finantare publica si doar 2.600.000 lei au fost declarati pentru referendum de PNL.

"Putem discuta despre legatura dintre subventii si finantarea partidelor politice. Subventiile au crescut foarte mult in ultimii ani, in conditiile in care, de exemplu, in 2012, subventia totala pe toate partidele a fost un milion de euro, anul trecut a fost de 37 milioane de euro. Limita maxima la care ar fi putut ajunge anul acesta, de exemplu, este 400 de milioane de lei, nu s-a ajuns la acea limita", a precizat Parvu.

El a aratat ca, in urma monitorizarilor, s-a observat ca o mare parte din banii care au fost investiti in campania electorala provin din subventii.

"Una dintre recomandari ar fi sa existe o limita, noi am pus 30%, nu exista un standard international, sa nu poti sa pui mai mult de 30% din banii din subventii pentru campania electorala si la aceste alegeri, pentru prima data, s-au putut folosi banii din subventii pentru campania electorala. Conform legii, daca treci de 3%, primesti banii inapoi ca si competitor electoral, de la stat. Sunt niste bani care provin de la stat, deci practic statul finanteaza toate campaniile electorale fara a mai fi nevoie de un efort si aici nu vorbim de rambursari, ci de bani direct in bugetul partidelor", a explicat Septimius Parvu.

El a subliniat ca, din datele pe care organizatia le detine, nu a fost identificat "un efort sistematic de fraudare a alegerilor europarlamentare" din acest an.

Expert Forum a avut, la alegerile din 26 mai, aproximativ 1.200 de observatori in 627 de sectii de votare la procedura de deschidere, in 2.547 de sectii in timpul votarii si in 577 de sectii la procedura de inchidere.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri