Paul al României a fost prins în Franța. El fusese condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare

Sursǎ foto: Agerpres Foto

Paul al României a fost prins în Franța. El fusese condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a confirmat faptul că Paul Filip al României a fost reținut la Paris și urmează să se desfășoare activitățile procedurale pentru predarea lui în România.

UPDATE Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a confirmat faptul că Paul Filip al României a fost reținut la Paris și urmează să se desfășoare activitățile procedurale pentru predarea lui în România.

"Urmare a activităţilor de cooperare internaţională între poliţia Română şi autorităţile din Franţa, a fost depistat în Paris Paul Filip al României. În continuare se desfăşoară activităţi procedurale în vederea predării acestuia către ţara noastră", a precizat Bode.

Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) aminteşte că, pe 17 decembrie 2020, Curtea de Apel Braşov a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii împotriva lui Paul Filip al României, în vârstă de 72 ani, condamnat la 3 ani şi 4 luni închisoare pentru cumpărare de influenţă şi complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice în dosarul "Ferma Băneasa".

Știre inițială

Fugarul Paul al României a fost prins luni în Franța, au declarat pentru G4Media surse judiciare. El fusese condamnat la 3 ani și 4 luni închisoare în dosarul retrocedării ilegale a Fermei Băneasa, dar a fugit din țară, scrie G4Media.ro.

Paul Philippe al României a fost dat în urmărire internațională încă din decembrie 2020, după ce polițiștii care l-au căutat la domiciliul declarat în acte, din Sectorul 2 al Capitalei, nu l-au găsit pentru punerea în executare a condamnării din dosarul retrocedării Fermei Băneasa.

Potrivit site-ului Poliției Române, Paul al României este căutat pentru punerea în executare a unui mandat emis de Curtea de Apel Brașov, ca instanță de executare, de 3 ani si 4 luni inchisoare pentru cumpărare de influență și complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice.

Citește materialul integral pe G4Media.ro.

Personalizate pentru tine