Călin Georgescu a fost ridicat din trafic de polițiști și dus la audieri la Parchetul General. El a fost lăsat să plece la ora 18:20. Filmul evenimentelor în știrea de mai jos.
ACTUALIZARE ora 20:30
Georgescu a fost pus sub control judiciar de procurorii de la Parchetul General pe o perioadă de 60 de zile, el având mai multe interdicţii, printre care să părăsească ţara fără încuviinţarea autorităţilor judiciare. Detalii despre interdicții și infracțiunile pentru care este urmărit - în acest articol.
ACTUALIZARE ora 18:20
Călin Georgescu a fost lăsat să plece de la Parchet. Întrebat dacă va mai candida, el a răspuns vag: ”Uitați-vă ce este aici” - indicând mulțimea din jurul său care îl susținea. El a mai declarat:
”(n.red. Situația) Îmi amintește de sistemul comunist din anii '50. Vom merge înainte, cu siguranță că noi poporul suntem această putere și lucrurile nu mă surprind".
ACTUALIZARE ora 17:30
S-a decis impunerea măsurii controlului judiciar în cazul lui Călin Georgescu. Acesta va fi cercetat în stare de libertate și va trebui să meargă la poliție și să dea cu subsemnatul. Nu există informații dacă i se va interzice lui Georgescu să părăsească România sau să ia legătura cu alte persoane inculpate, suspecte sau martori din dosar.
ACTUALIZARE ora 17:05
Într-un comunicat oficial, Parchetul anunță ”Punerea în mișcare a acțiunii penale față de un inculpat”. Reprezentanții Parchetului nu îi menționează numele lui Georgescu, dar cel mai probabil referirea îl vizează pe acesta.
ACTUALIZARE ora 16:06
Elon Musk, cel mai bogat om din lume, a scris în mod eronat pe Twitter că Georgescu a fost arestat.
”Tocmai au arestat persoana care a câștigat cele mai multe voturi la alegerile prezidențiale din România. Asta e o tâmpenie”. Detalii despre postarea lui Musk în acest articol.
They just arrested the person who won the most votes in the Romanian presidential election. This is messed up. https://t.co/hXjR4hrBcu
— Elon Musk (@elonmusk) February 26, 2025
ACTUALIZARE ora 15:38
Soția politicianului Călin Georgescu, Cristela Georgescu, a venit la Parchet pentru a susține politicianul. Aceasta a oferit declarații doar televiziunii RealitateaTV, una dintre puținele posturi care a susținut politicianul în campanie. Aceasta declarat: „Pentru noi toți, este un test de răbdare. Cum spune Călin: „Când cunoști adevărul, poți sta drept în fața lui Dumnezeu. Noi suntem puternici. Le mulțumesc tuturor că ne susțin și rămân uniți.”
ACTUALIZARE ora 14:46
Marcel Ciolacu a declarat pentru Digi24: „Având în vedere contextul electoral tensionat, organele judiciare au datoria să prezinte opiniei publice dovezi extrem de solide în ancheta în carem printre zeci de persoane este implicat și un potențial candidat din luna mai.”
ACTUALIZARE ora 14:40
Bodyguard-ul lui Călin Georgescu, Marin Burcea, a fost adus și el la Parchetul General. La sediul firmei partenerei sale a fost găsit un tablou al unui comandant cecen.
ACTUALIZARE ora 14:20
Acestea sunt acuzațiile aduse lui Călin Georgescu, conform G4Media:
- Inițirea sau constituirea unui organizații cu caracter fascist, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup
- Promovarea în public a cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război precum și fapta de a promova în public idei, concepții sau doctrine fasciste, ambele din art 3 și 5 din OUG 31/2002
- Inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter antisemit, aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de organizații, art 6 din LG 157/2018
ACTUALIZARE ora 14:16
Momentul ridicării lui Călin Georgescu a fost filmat de (cel care pare a fi) șoferul mașinii și postat pe Twitter de Mario Nawfal, un controversat influencer susținut de Elon Musk și cunoscut în special pe Twitter.
ACTUALIZARE ora 13:36
Conform unor surse G4Media, Călin Georgescu este audiat ca suspect.
ACTUALIZARE ora 13:33
George Simion, președintele AUR, a ajuns la Parchet. Întrebat dacă AUR își va retrage susținerea pentru Georgescu, șefuil AUR a evitat un răspuns tranșant și a declarat că ”așteptăm să vedem mai întâi dovezi solide, nu acuzații de presă”. El a mai adăugat că reprezentanții AUR nu protestează și că așteaptă lămuriri din partea instituțiilor statului: ”Suntem pașnici”, a concluzionat el.
ACTUALIZARE ora 13:29
Președinta partidului POT, Anamaria Gavrilă, a declarat într-un live pe Facebook „Este fără cuvinte ca un candidat ajuns în turul 2 să fie tratat în acest mod ca ultimul infractor, ca un traficant de droguri, ca un criminal”.
ACTUALIZARE ora 13:21
Călin Georgescu a ajuns la Parchet în urmă cu puțin timp, în cârje, la fel cum a apărut și la protestul din data de 21 februarie 2025 din Piața Victoriei. Nu a făcut nicio declarație.
ACTUALIZARE ora 13:19
Echipa de comunicare a lui Călin Georgescu a declarat în urmă cu câteva minute că fostul candidat la Președenție urma să își depună din nou candidatura pentru alegerile din luna mai. „Unde mai este democrația, unde sunt partenerii care trebuie să apere democrația?”
Aducerea lui la audieri la Parchetul General are legătură cu descinderile impresionante desfășurate de autorități la apropiați ai lui Călin Georgescu.
Precheziții la apropiații lui Călin Georgescu: șeful mercenarilor, Horațiu Potra, vizitat de oamenii legii
Procurorii au făcut percheziții în casa lui Horațiu Potra, șeful mercenarilor, a bodyguardului lui Georgescu și a unui personaj nou care apare în anchetă, partenera gărzii de corp a lui Georgescu, care ar avea legături strânse la vârful cercurilor de putere de la Moscova.
În mai multe imagini din anchetă, ea apare alături de mercenari cerceni și are postări care arată apropierea de ruși. Iar Horațiu Potra apare în imagini în Piața Roșie din Moscova, unde ar fi fost în septembrie, mai spun surse din anchetă. Printre acuzațiile care li se aduc sunt: constituirea unui grup fascist, dar și fals în declarații privind finanțarea campaniei electorale. În replică, într-o postare pe Facebook, Călin Georgescu acuză abuzuri.
Cum a comentat Georgescu perchezițiile?
În urma acestor acțiuni, Călin Georgescu a reacționat pe Facebook, după ce Parchetul General a confirmat amploarea perchezițiilor și suspiciunile legate inclusiv de finanțarea campaniei electorale și amenințări la adresa ordinii constituționale.
„Sistemul comunisto-bolșevic continuă abuzurile odioase! Azi, la ora 6 dimineața, au descins din nou în zeci de locații peste familii, trezind copii din somn“, a scris în postare candidatul indepenent la alegerile prezidențiale.
Georgescu pierde în instanţă ultima încercare de reluare a turului al doilea al alegerilor prezidenţiale
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins definitiv contestaţia lui Călin Georgescu prin care acesta solicita suspendarea documentelor desecretizate de CSAT în baza cărora au fost anulate alegerile prezidenţiale din luna decembrie, scrie Agerpres.
Procesul a fost deschis la Curtea de Apel Bucureşti de Asociaţia pentru Apărarea Libertăţilor Publice - APALP, având ca obiect "suspendare executare act administrativ", respectiv suspendarea efectelor documentelor desecretizate depuse la CSAT de Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Ministerul de Interne - DGIPI.
Pe 18 decembrie, cererea depusă de asociaţie a fost respinsă ca "inadmisibilă" de judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti.
Asociaţia a atacat decizia cu recurs, iar la Instanţa supremă a apărut şi Călin Georgescu ca "recurent".
"Respinge excepţia nulităţii recursului, ca nefondată. Admite excepţia lipsei de interes a recursului şi, în consecinţă, respinge recursul formulat de recurenţii Asociaţia pentru Apărarea Libertăţilor Publice - APALP şi Călin Georgescu împotriva încheierii din data de 12.12.2024 şi a sentinţei civile nr. 138 din 18 decembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, în ceea ce priveşte soluţia dată cererii de suspendare întemeiate pe prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, ca lipsit de interes. Respinge cererea de efectuare a unei trimiteri pentru solicitarea unui aviz CEDO, ca inadmisibilă. Respinge recursul formulat de recurenţii APALP şi Călin Georgescu împotriva soluţiei date cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, ca nefondat. Definitivă", se arată în hotărârea ICCJ.